Recenzii spectacole de teatru

„Trei surori” în regia lui Radu Afrim m-a făcut să simt că intru într-o lume care nu e a lui Cehov, ci a lui Afrim. Aproape totul e reinterpretat: culori, muzica, mișcarea, emoțiile ... toate parcă sunt spuse altfel. Nu e un spectacol ușor, dar nici nu cred ca se vrea să fie. Ce mi-a rămas în minte este combinația dintre vechi și nou — replici clasice puse într-un context actual, cu referințe subtile la lumea de azi. Muzica și imaginile fac totul să pară când film, când vis, când confesiune. Nu am înțeles tot și asta cred că e exact intenția. Am plecat de la teatru un pic confuz și cu o stare greu de pus în cuvinte. E un spectacol care nu-ți oferă explicații, dar sigur îți lasă urme.

Un spectacol care m-a absorbit complet, am fost ca un copil scufundat intr-o poveste...si am stat asa "captiva" toate cele trei ore. Ca de obicei in piesele semnate Radu Afrim, senzationale decorurile, costumele, luminile, scenariu, culorile , jocul actorilor care a fost patos total. Starea de bine pe care mi-a dat-o imersia in povestea spusa de Radu Afrim (nu de Cehov) s-a pastrat multe ore dupa plecarea de la spectacol. Recomand vizionarea fara a se cauta sensuri, raspunsuri, interpretari, doar trairea momentului si a firului povestii pur si simplu.

#3/2026....mi-a placut ca e Afrim si cred ca a fost cea mai mixata de tehnici si simboluri piesa a lui vazuta de mine, dar partea a doua m-a pierdut un pic in "nefirescul de liber" ca nu stiam de unde vine si unde vom ajunge .... actorii da, wow, pare ca la Afrim afla in fiecare minut de ce naiba au dat la teatru.... ceva i-a ars si i-a impins....dar spre ce? Doar Afrim le mai deschida o portiță ca si iepurele din Alice...si ii duce chiar ca pe unde vrea el...cu hainele aruncate ca semne pentru intoarcere, despuiati de experientele trecute si pe noi spectatorii aruncand acoperitor peste ei mantia de ganduri asurzitoare peste ropote de aplauze...

O experienta mai degraba decat un spectacol de teatru , asta a fost din perspectiva mea. Intense trairile mele ca si spectator mai ales din cauza apropierii ...nu scriu mai mult ca sa nu stric vraja. Recomand vizionarea pana la final pt a avea viziunea globala.

Este unul dintre acele spectacole care te scot din zona de confort — și exact asta își propune. E un teatru intim, cu foarte puțini spectatori (11 spectatori la fiecare scena), în care ești atât de aproape de actori încât ajungi parte din poveste. Nu știi niciodată ce urmează. "Disconfortul" intenționat este folosit ca să te țină atent și implicat până la final. Jocul actorilor e puternic, îți dă senzația unui experiment de teatru.

Neașteptat. Intrigant. Abrupt. Imersiv. Trist. Amuzant. Clar nu ai cum sa te astepti la nimic din ce o sa se întâmple sau ti se intample. 11 actori, 11 spectatori(x5), esti foarte aproape, dar nu prea aproape. Este o experienta totala pentru un iubitor de teatru, mi-au plăcut mult momentele de langa ei. O trupa grozava. Poate un scenariu prea,dar înțeleg cumva ca disconfortul trebuia sa fie intens. Pana la urma si-au cerut scuze :-), chiar si in ultimul moment, cadru al piesei.

#2/2026....timpul a stat in loc....acaparat de actori-dansatori si de Ravel.....cinci tineri mega talentati, artisti completi si complecși, cinci degete la o mana, un pumn in manusa de matase de am ramas si lovit si mangaiat....sala intima si muta pana la explozia uralelor de final....p.s. pe baieti ii stiam de talentati, multumesc fetelor ca mi-au demonstrat harul lor cand joaca in Meciul ;) mai potrivit

Si a venit primul spectacol pe 2026! Toata familia, deci si copiii adolescenti in galerie la acest meci de handbal fara oponent dinainte cunoscut….. Poate un spectacol de autor care isi doreste sa acopere prea multe subiecte si nu reuseste decat pe fiecare partial. La inceput prea dificil de pozitionat, apoi prea zgomotos si la final greu de anticipat inspre un final cu semnificatie…..poate dupa mai multe reprezentatii legatura intre tinerii actori, coregrafia si ritmul se vor coordona mai bine pentru ca parca asta a lipsit….Echipa…convergenta intr-un act artistic unitar pe care se construieste emotia si mesajul….dar vorba lui Pierre de Coubertin ca tot e despre sport: "Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!"

Nu e o piesă. E o stare. E ca atunci când intri într-o casă veche și te lovește mirosul de trecut, dar cineva a pus muzică tare și a spart un pahar. La început nu înțelegi exact unde ești. Scenografia e…ceva unic. Livada nu e o livadă. E un gând care nu te lasă. E copilăria care nu mai încape în prezent. E ceva frumos care trebuie tăiat, deși nimeni nu vrea să fie cel cu toporul. Totul e prea mult și prea puțin în același timp. Regia lui Măjeri e ca un vis lucid: știi că nu e real, dar te afectează fizic. Lumina te taie, sunetul te deranjează. Și tocmai asta funcționează.

Este un spectacol despre lume, despre relațiile dintre oameni și despre cât de fragile sunt lucrurile pe care le credem stabile. Are umor, momente care apasă, dar și ceva personal și tulburător.

Repetitie pentru o lume mai buna este un maraton actoricesc, un tablou complex despre oameni si experientele lor, crize, despartiri, tristeti, bucurii si tot asa. Are si umor si seriozitate, tema actuala si distributie atent aleasa de Radu Afrim, un spectacol reusit. 4 din 5!

Un text poate simplu dar poate dificil o tema grea dupa cum se deduce din titlu insa abordata si mai abrupt. Decoruri neașteptate si foarte surprinzătoare. Un joc actoricesc la fel de neașteptat. O piesa grea, lunga însă care merita cu adevărat vizionata.

Este un spectacol pentru cei care caută o stare, nu divertisment. Este genul de spectacol care nu te impresionează cu efecte, ci cu atmosfera. Ești martor la o confesiune intimă, dar plină de frământare, care se potrivește foarte bine cu spațiul: sala elegantă îți dă o senzație mistică, ai impresia că intri într-un fel de cameră de spovedanie, în care totul se aude mai clar și se simte mai intens.

Spectacolul începe cu un subiect demn de Recorder (rămânând în actualitate), sunt parodiate situații și tipologii de angajați din instituții publice, să fie AI soluția?! Cei care au văzut piesa știu răspunsul. Personajul principal descoperă și formula "Valorii umane", pentru unii foaaaarte complicată, eu, deja, am uitat-o. Ingenioase scenariul, regia, iar actorii sunt minunați!

Am mers la aceasta piesa pt a-l vedea jucand pe Marcel Iures, evident ca nu m-a dezamagit, chiar mi-a placut jocul dansului dar , piesa per total nu m-a captivat . Lipsa decorurilor nu a ajutat deloc in crearea emotiei, iar pozitia pe care o are spectatorul pe acele gradene (ca nu le pot numi scaune) din sala teatrului Act este imposibila si afecteaza vizionarea oricarui act artistic.

Cel mai fresh Don Quijote văzut de mine, iar Filip Ristovski joacă cu mult drag și plăcere rolul. Superb, recomand și poate fi văzut cu 14+ fără probleme!

Povestea nu a reușit sa ma captiveze. Jocul actorilor a fost bun. M-am bucurat ca l-am văzut pe Marcel Iureș. Am placat la pauza.

Pentru ca … Andrei Serban si pentru ca….m-am nascut prea tarziu ptr Trilogia Antica, pare ca magnetismul oricarei noi piese a lui isi arata efectul…dupa Oedip, Mary S si cu gandul la A 12-a Noapte de la Constanta, normal ca mi-am dorit sa vad si Doctorul…si asa podiumul dupa Robert Icke s-a completat, cu Doctorul pe locul III….Nu stiu daca piesa montata la Nottara aduce ceva in plus fata de versiunea regizorala montata la Timisoara sau de piesa adaptata tot de Icke deja jucata la TNB in trecut din ce observ….dar la mine a ajuns poate prea tarziu (cred ca mesajul progresist a trecut deja sub creasta valului) si prea zgomotos acoperind zbuciumul doamnei doctor Wolff in dualitatea rolurilor jucate in profesie-viata privata ….dar multumesc spectacolului ca am descoperit o piesa scrisa la 1912 de Arthur Schnitzler intr-o perioada in care lumea chiar era complicata nu doar se proiecta astfel ca acum, cu un subiect ce a dus la intrerzicerea ei in Austria ultra-catolica a acelor vremuri. Acelasi autor a scris la 1926 nuvela ce a inspirat filmul Eyes Wide Shut…inca o dovada ca omenirea a ramas mult in urma potentialului dovedit acum o suta de ani…sub plapuma confortului si a corectitudinii politice... Revenind la Andrei Serban si Icke, mai multe detalii pe link: Agenda LiterNet / Andrei Șerban: De ce aleg să montez adaptări de Robert Icke - Doctorul

Cel mai nou Andrei Șerban. O satira ușor amuzanta a multor clișee moderne. Un text interesant care subliniază si te face sa te gandesti la valorile umane din perspectiva secolului in care trăim. Percutia live e un plus.

Este genul de spectacol care te pune față în față cu întrebări pe care poate nu vrei mereu să ți le pui: ce e adevărul, cine are dreptate, cât de repede judecăm și cât de periculos e să ne pierdem umanitatea în numele "principiilor". Atmosfera e alertă, vie. Dialogurile sunt intense, directe, iar conflictul moral e atât de bine construit încât ajungi să te schimbi de câteva ori pe parcurs — ba ții cu unul, ba cu celălalt. Nu e un spectacol ușor, dar e unul care te mișcă. O poveste spusă cu forță și intensitate.