M-a lovit direct în piept. E genul de spectacol care nu te lasă să respiri ușor, dar nici nu vrei să o faci. Vorbește despre femeie în toate vârstele și formele ei: copilă, adolescentă, mamă, bunică și despre cum durerea se transmite dintr-o generație în alta, până când cineva are curajul să spună „stop”.

Totul cu o sinceritate care te dezarmează. Nicio notă falsă, nicio lacrimă gratuită. Doar adevăr curat, spus cu fragilitate și forță în același timp. Regia lasă emoția să respire, să se așeze în tăcere, în priviri, în gesturi mici, care dor mai tare decât orice strigăt.

La final, iertarea vine ca o gură de aer, dar rămâi cu inima strânsă. E imposibil să pleci indiferent.