Si am ajuns si la Anna Karenina. Si m-am dus pentru Ana Bianca Popescu (wow, am fost acolo in primul rand, cu picioarele vorba aia pe aceeasi scena, dar ea era dincolo de lume si timp, asa cum cred ca si-a inchipuit-o Tolstoi si nici el nu a reusit poate sa gaseasca cuvintele potrivite sa o descrie pe hartie).

Si i-am descoperit si pe Cristi Iacob, Alexandru Voicu, Vlad Logigan, Alina Rotar….si o bucurie sa constat cum s-au impletit viziunea regizorala si dramatizarea (romaneasca) pentru un spectacol desavarsit. Peste patru ore, final de zi de munca, dar nimeni nu a apropiat o geana.
Ana Bianca ii da atata forta Annei (mama, sotie, iubita, sora, cate roluri atatea personaje desavarsite in aceasta eroina universala); vezi cu fiecare replica si gest imboldul de a merge mai departe in viata, incarcatura sufleteasca incat, din unghiul meu, inca mai cred ca trenul s-a facut mic…si i-a cazut la picioare….