Piesa vazuta pe 01.03.2026
Nu știu dacă mi s-a mai întâmplat până acuma să fiu în situația de a fi în totală pană de inspirație atunci când ies de la un spectacol de teatru. Când mă întorc acasă și mă așez în față tastelor simt că am ceva de spus despre emoțiile pe care le-am trăit (de multe ori adevărate clipe de încântare, uneori cu elemente de frustrare sau, rar, nemulțumire)
Ei bine, astăzi nu știu ce să spun după seară de ieri cu Azilul de moarte.
Trebuie să spun din capul locului că nu sunt absolut deloc pasionat de cărți, filme sau piese de teatru polițiste, iar atunci când vine vorba despre comedie, am un simt al umorului care nu se entuziasmează la orice glumă și care rămâne indiferent la forțările stupide pe care le vedem mereu pe scenele și ecranele noastre.
Cu toate acestea nu am ezitat să merg la o astfel de piesă care poartă semnătură lui Dabija de ale cărui montaje m-am bucurat de mai multe ori. În plus, afișul avea nume pe care le îndrăgesc cum ar fi Dana Dogaru, Manuela Ciucur, Rodica Lazăr sau Mihai Bisericanu.
Pur și simplu nu pot decât să recunosc sincer că nu am înțeles nimic. Era clar că este o piesă la care s-a muncit mult și că toți actorii au dat ce este cel mai bun în ei. Totuși nimic nu se lega. Glumele erau forțate și nu stârneau decât niște zâmbete slabe, uneori se forța spre zona ridicolului (șchiopătatul exagerat la inspectorului), intriga era banală ... Cred că s-a încercat și ceva din stilul comediilor polițiste bulevardiere dar ...
Nu. Numai continuu deoarece nu am ce spune nevăzând comedia iar piesa polițistă fiind ...
Îmi pare rău