Balerinele acvatice e o piesă manifest, un fel de îndemn civic spre asumare.
Este a doua piesă de la Teatrul Metropolis, pe care o pun pe lista de revăzut pentru noi sensuri, iar eu chiar nu sunt genul de spectator care să vadă o piesă de două ori, abia văd un film a doua oară. M-a ținut atentă și relaxată în același timp, mai ales prin modul în care actorii ne primesc în sala de spectacol și prin momentele de interacțiune și focus pe noi, astfel încât ajungem să facem parte din povestea spusă. De aceea și zic că e un fel de îndemn civic, o invitație la asumare, nu doar la contemplare. După o săptămână grea la cabinet, starea pe care mi-a dat-o m-a ajutat mult, nu m-a consumat, ci chiar m-a așezat.
E genul de spectacol care refuză să stea într-o singură categorie, nefiind nici teatru clasic, nici dans, nici musical în timp ce e din toate câte puțin. Deși atinge teme serioase (bullying, homofobie, depresie, confuzie de identitate, moarte) nimic nu e previzibil, nu există anticipare. Este un manifest împotriva superficialității, a jocului de imagine, a falsității care ne înconjoară, punând oglinda la propriu (spoiler) pe noi fără menajamente, iar pentru asta e nevoie de curaj!
Cred că ar trebui promovată mai mult și jucată mai des, tocmai pentru acest format atipic, greu de încadrat, care iese din convenție. Mulțumesc pentru invitație și felicitări Monica Stoica pentru tot ce ai realizat cu această piesă, alături de actorii Cristian Robe, Costin Stăncioi, Andrei Nicolae Ionescu, Marius Boboc, Georgiana Herciu, Ileana Ursu, Șteff Chelaru pe scenografie, Relu Dobrin pe coregrafie, Adrian George Popescu pe muzică și Vlad Lăzărescu pe lumini și video.
