"Broscoiul" e piesa regizată de Carla Oncescu, căreia îi și mulțumesc pentru invitație și pentru că a adus o piesă fresh și actuală, fără prea multă recuzită, care te ține în profunzimea subiectului, nu te pierde prin elemente vizuale, dar care îți forțează imaginația și te ține prezent. Este al patrulea text semnat de Alexandru Gorghe pe care îl văd și îl aud și este un text curajos. Pornind ca un basm, te duce repede într-o zonă în care adevărul doare: revenge porn, adolescență, vulnerabilitate, rușine, presiune, relații care alunecă în roluri pe care nu le recunoaștem decât prea târziu. Pentru mine, piesa e o reprezentare limpede a triunghiului dramatic din analiza tranzacțională, doar că aici salvatorul nu există. Toți îl caută, dar nimeni nu vine. Și exact asta o face atât de reală.
Îmi vine să zic că toți sunt niște puști, niște tineri foarte simpatici și care aduc prospețime teatrului actual. Un highlight absolut este rolul Broscoiului, jucat de Alex Mîrnea care duce întreaga piesă doar cu trei litere scoase pe gură, dar care transmite nonverbal tot spectrul emoțional al piesei. Bravo!
Și apoi… „a new star is born”. Schimbă stări cu o naturalețe incredibilă și o crezi în orice rol intră. Elena Voicu este nemaipomenit de bună, este poate printre cele mai bune actrițe din generația proaspăt ieșită, este făcută pentru asta.
Broscoiul e o piesă care nu caută să fie drăguță, ci adevărată.
