Am mers din pură curiozitate, la reinterpretarea (plină de prospețime) a piesei Cerere în căsătorie de A.P. Cehov, în viziunea Teatru la mustață și pot spune că am asistat la un teatru contemporan, în care clasicul și improvizația se întâlnesc cu naturalețe și inteligență.
Pe lângă textul savuros, adaptarea m-a cucerit prin momentele de improvizație care au adus nu doar umor spontan, ci și o apropiere autentică de public. Un joc viu, neprotocolar, dar bine dozat, care dovedește spirit ludic, curaj și stăpânire de sine din partea actorilor.
M-a bucurat nespus să-l revăd pe Axel Moustache după câțiva ani și să descopăr o evoluție scenică impresionantă. Prezența lui e mai rotundă, mai sigură, mai rafinată, iar umorul său e acum o unealtă de finețe actoricească.
O surpriză foarte plăcută a fost Andreea D. Moustache , pe care am remarcat-o pentru adaptabilitatea ei scenică remarcabilă. E genul de actriță care respiră cu ritmul scenei și se joacă în mod conștient cu nuanțele.
Și, nu în ultimul rând, Orodel Olaru, care pare că trăiește teatrul ca pe o a doua natură. Îl urmărești și ai senzația că asculți un clasic în viață al scenei românești – un actor cu o aură distinctă, care știe cum să dea greutate și celor mai simple replici.
Recomand din toată inima această variantă a „Cererii în căsătorie” pentru râsul sincer, dar și pentru bucuria de a redescoperi teatrul ca spațiu viu, inteligent și profund uman.