Club 27 – sau când uiți de tine în timp ce te uiți la tine
„Eroii nu mor, ei doar obosesc mai repede decât ceilalți.” E despre toți tinerii care ard prea repede încercând să-și găsească locul într-o lume ce cere performanță, dar oferă prea puțin spațiu pentru imperfecțiune.
Spectacolul vorbește cu luciditate și tandrețe despre sănătatea mentală a copiilor și adolescenților, despre atacurile de panică, depresiile, anxietățile, despre acele tăceri învățate în copilărie care devin, mai târziu, strigăte interioare. În fiecare poveste se simte loialitatea invizibilă față de durerea părinților — acea nevoie inconștientă de a repara ce nu a fost vindecat înainte. Astfel, tiparele relaționale se transmit, iar credințele limitative despre sine și lume („nu sunt destul”, „nu merit iubirea”, „viața trebuie să fie într-un anumit fel”) devin gratii invizibile din care doar conștientizarea te poate elibera.
Actorii joacă excelent — fiecare trăire este reală, vie, perfect dozată. Dar Ştefan Iancu , în special, mi-a rupt gura - știam că e bun, dar nu ATÂT de bun. A dus rolul la un nivel de profunzime rar întâlnit, în care emoția devine aproape fizică. Prin el, simți cât de fină e linia dintre vulnerabilitate și prăbușire.
Regia e curajoasă și coerentă, muzica te poartă prin stările personajelor cu o precizie aproape hipnotică, iar scenografia și luminile creează o lume în care realul și simbolicul se topesc unul în altul.
Club 27 e despre noi toți — cei care învățăm, cu greu, că eroismul nu înseamnă să reziști, ci să ai curajul să te arăți așa cum ești.
Felicitări așadar Ștefan Iancu, Tudor Istodor , Cătălina Mihai , Alex Bogdan și întregii echipe ! ❤️