Spectacolul „Delta”, după o piesa scrisă de Leta Popescu, m-a lăsat cu sentimente un pic amestecate. La început m-a prins – mi s-a părut o satiră reușită a unei familii contemporane, cu replici care te fac să râzi pentru că sunt apropiate de realitate. Prima parte are un ritm bun și un umor care curge natural, fără să pară forțat.
Pe parcurs, însă, lucrurile au început să alunece într-o zonă mai vulgară decât m-aș fi așteptat. Nu neapărat că m-ar deranja limbajul dur în sine, dar aici am simțit că devine cam gratuit și că rupe starea aceea bună pe care o construise la început. Parcă în loc să adâncească satira, exagerările au făcut mesajul mai greu de urmărit și, sincer, nu am înțeles foarte clar de ce era nevoie de ele.
Ce mi-a plăcut totuși, a fost felul în care a fost pus în scenă spectacolul. Are un aer inedit, o energie care te ține atent, iar din punct de vedere al jocului actoricesc nu am ce să reproșez – se simte implicarea și chimia dintre actori.
