spectacol vazut pe 01.04.2026
Aseară am avut parte de o experiență teatrală complet inedită.
Aveam bilete la „Despre oameni, doctori și rinoceri”
De ce am luat biletele ? Desigur, ultimul cuvânt din titlu incită pe oricine și te duce automat cu gândul la faimoasa rinocerizare a lui Ionesco. În al doilea rând afișul era mai mult decât incitant : regia lui Claudiu Goga și o echipă de zile mari : Mihai Călin, Mirela Oprișor, Medeea Marinescu, Dana Dogaru, Ofelia, Popii, Richard Bovnoczki, George Ivașcu … cine ar putea să reziste unei astfel de tentații ?
Ca de obicei, atunci când piesa îmi este necunoscută, îmi rezerv plăcerea să descopăr singur în sală tot spectacolul și nu am citit nimic despre subiectul piesei.
M-am dus la Sala Mică a Naționalului, am cumpărat prospectul și am așteptat liniștit. Nu au trecut prea multe minute de la începere ca să îmi dau seama că este o adaptare a piesei scrise în 1912 de Arthur Schnizler.
Acum 3 luni, la Nottara am fost la „Doctorul” care este adaptarea lui Robert IKE transpusă de Andrei Șerban a aceleiași piese a lui Schnizler „Profesorul Bernhardi”
Trebuie să recunosc că nu am avut parte niciodată de astfel de surprize plăcute : în București, la două teatre diferite, sub conducerea a doi mari regizori sunt reprezentate două viziuni diferite a unei piese vechi de peste un secol.
Despre „Doctorul” am scris în ianuarie.
Să ne întoarcem la „Despre oameni, doctori și rinoceri”
Claudiu Goga, păstrează interpretarea sa mult mai aproape de original (desigur cu adaptări la zilele noastre cu referiri la tragedia ucraineană sau la manipularea mass-media online).
Este o viziune foarte echilibrată, cu un ritm care este în același timp intens dar care te lasă să cauți și să reușești să te apropii mai mult de trăirile interne ale personajului. Descoperim astfel un profesor Bernhardi (magistral interpretat de Mihai Călin), viu, un om complet dedicat visului său, dar care devine din ce în ce mai strict în aplicarea principiilor lui refuzând abdicarea de valorile sale (nu știu ce m-a făcut să fac o comparație cu intransigența lui Gelu Rușcanu din piesa tinereții mele Jocul ielelor). Este o evoluție fascinantă care pleacă de la niște personaje absolut normale dar care pas cu pas, se despart, unele mergând tot mai jos pe calea compromisurilor iar apoi a integrării în sistem devenind manipulați sau manipulatori, transformându-se pas cu pas în rinocerii lui Ionescu, alții, mai având anumite tresăriri iar doctorul Bernhardi căutând până la final să rămână un ultim Beranger.
Am vorbit despre Mihai Călin dar toți sunt excepționali: echilibrul și finețea interpretării lui Dana Dogaru, o spumoasă Ofelia Popii, Medeea Marinescu excepțională în rolul unui doctor rigid în concepțiile conservatoare, Mirela Oprișor care, ca și Richard Bovnoczki apar inițial că niște personaje rigide, perfect încadrate în sistemul lor de valori dar care își descoperă laturile lor umane, și nu pot să îi uit pe George Ivașcu, Alexandru Potocean, Ada Galeș sau Ioan Andrei Ionescu
Pe scurt, o seară la teatru deosebită.
Nu țin minte când a mai existat ocazia să poți vedea în aceiași perioadă o aceiași piesă care să fie povestită în două maniere complet diferite.
Concluzia? Trebuie să le vedeți pe amândouă