Cristian Iosif
Iona lui Purcărete pur și simplu a dat cu mine de pământ. Decorurile, aparent simple, cu o estetică japoneză, ascund o profunzime uimitoare. Totul e gândit în detaliu, fiecare element devine un simbol al singurătății, al renașterii și al neputinței.
Jocul scenic e impecabil, riguros, dar încărcat de emoție. Adrian Matioc este incredibil – fragil și puternic în același timp, un Iona care nu doar vorbește despre prizonierat, ci îl face vizibil, aproape palpabil.
Finalul… halucinant. Teatrul Odeon însuși se deschide, asemenea burții balenei, ca nu doar Iona să se poată elibera, ci și spectatorul.