9,5/10 pentru montarea lui Andrei Șerban: regie, decoruri, costume, lumini.
Restul, adică orchestra, corul și soliștii sînt altceva, mai complicat.
De pe timpurile lui Gheorghiu-Dej nu s-a mai dat la ONB Lakmé. Este o vorbă, de un adevăr crud, prin culisele teatrelor de operă, referitoare la sopranele de coloratură: „Ai Lakmé, dai Lakmé. Nu ai Lakmé, nu dai Lakmé”.
Direcțiunea ONB a considerat că, după mai bine de jumătate de veac, a găsit nu una, ci două Lakmé. Cine a venit la această premieră doar pentru vocalizele în acut, pentru cadențele spectaculoase și trilurile prelungi, perfect controlate, ar fi de o alta părere.
Cine însă, ca și mine, a vrut și să intre încă o dată într-o lume construită de Andrei Șerban, a avut parte, ca aproape de fiecare dată, de bucurie spirituală și emoție estetică.
Au fost două spectacole, joi și vineri, cu două distribuții diferite, se poate găsi anume care au fost, pe saitul ONB. Am fost la amîndouă, a doua a avut un plus, la amîndouă am avut insatisfacții la momentele de bravură tehnică, știindu-le pe Joan Sutherland și pe Natalie Dessay.