Piesa vazuta pe 11.07.2026
Se apropie Festivalul de la Sibiu.
Ca în fiecare an, bătălia pentru bilete a fost o adevărată epopee: mai întâi aștepți cu nerăbdare să afli numele pieselor care vor fi reprezentate. Apoi îți faci o selecție preliminară. În fine, vine momentul startului unei adevărate curse contra cronometru. La unele dintre spectacolele dorite vei avea șansă să găsești bilete, la altele nu și atunci vei alege dintre spectacolele pe care le aveai puse pe locul doi sau trei. Nu mă plâng. Toată această aventură este o adevărată plăcere deoarece vei alege între niște titluri despre care nu știai mare lucru înainte. De multe ori ai parte de seri minunate, alteori pleci un pic nedumerit sau chiar cu un gust amar în gură.
Spectacolul Lapte negru al teatrului Nottara l-am scos din lista preferințelor de la festival deoarece în acea zi și la acea ora era ceva care ne atrăgea mai mult.
Dacă am renunțat să îl vedem la Sibiu, atunci de ce să nu îl vedem acasă?
De aceea am luat bilete la teatrul bucureștean ca să îl vedem într-un fel de avanpremieră a festivalului.
Trebuie să mărturisesc că atunci când am luat biletele nu știam nimic despre acesta, doar cele câteva rânduri din prospectele festivalului în care apărea cuvântul feminism.
Dacă tot am folosit acest cuvânt, vreau să încerc să mă definesc în raport cu feminismul. Când eram un tânăr licean eram fascinat de piesele lui Ibsen. Totdeauna, fie că era vorba de un roman, o piesă de teatru sau un film am admirat orice caracter puternic care se luptă pentru demnitate, pentru a fi privită ca o ființă absolut egală cu bărbatul, care vrea să scuture milenii de infantilizare și în aceiași măsură m-am simțit departe de pisicuțele sau păpușelele care piuie câteva versuri sub umbra protectoare a LUI (de aceea legătură mea cu personajele lui Ionel Teodoreanu este departe de a fi cea a unui admirator). Anii au trecut si acest sentiment s-a înrădăcinat. Am citit nenumărate cărți scrise de femei iar descoperirea lui Simone de Beauvoir a fost o adevărată revelație pentru mine.
Deci a auzi de un spectacol teatral căruia i se atașează cuvântul feminism este o adevărată invitație în sală.
Aseară am sosit în fața teatrului Nottara.
De la intrare am remarcat un număr neobișnuit de mare de doamne și domnișoare. Intrat în sală și așezați pe scaune impresia s-a confirmat: reprezentantele celui de „Al doilea sex” erau peste 90%. Chiar mă simt minunat înconjurat peste tot doar de femei.
Din păcate trebuie să mărturisesc că partea de încântare s-a terminat aici.
Piesa Lapte negru a fost departe de ceea ce înțeleg eu printr-o piesă feministă.
Pe scenă era o femeie obișnuită, o femeie de origine turcă care își construise o carieră solidă de scriitoare recunoscută, care studiase la Boston, era deja un nume, simte impulsul de a avea și de a iubi, se căsătorește (întrebându-se dacă aceasta nu o va împiedica să își continue cariera de scriitoare), naște o fetiță pe care o adoră, suferă de depresia de după naștere iar soțul revenind din armată totul este o fericire imensă.
O adevărată piesă feministă pe lângă care Casa cu păpuși, Hedda Gabler, Miss Julie, Bolta cereasca, Monologurile vaginului sunt doar palide încercări.
Nu știu cum este romanul lui Eli Shafak și nu știu dacă voi avea timp să îl citesc vreodată. Ceea ce pot să știu este că viziunea lui Alma Klein este departe, extrem de departe de a fi o realizare.
Un text șters, în general plictisitor, care caută niște efecte umoristice dintre cele mai simple, o aglomerare de personaje (voci interioare) complet neconvingătoare, trăiri interioare care par simple declarații, pe ici pe colo niște declarații (lozinci) despre lipsa de democrație (unde? când? în ce țari?) care nu se leagă cu restul piesei.
Iar culmea, ca să amuze sala, o repetare obsesivă de cuvinte: caimac, baclava, sugiuc, cataif, sictir, balama, catifea, pilaf, sictir, fistic, iaurt, musaca, sictir, cafea, cioban, muștar, sictir, zuluf, sarma, cearceaf, sictir ...
De ce?
Limba română, ca orice altă limbă are nenumărate împrumuturi de la cei cu care istoria ne-a pus alături: avem o bază latină dar avem multe cuvinte slave, avem cuvinte grecești, franceze, turcești, bulgărești, iar acum multe englezisme. O bună parte dintre ele au intrat deja stabil în vocabularul nostru și nici nu le mai cunoaștem originea. Trebuie ca să ne tăvălim pe jos de râs dacă le auzim?
Nu. Lapte negru nu este o piesă feministă. Nu. Lapte negru nu este o piesă psihologică. Nu Lapte negru nu este o comedie. Este doar un eșec (am introdus și eu un cuvânt de origine franceză. Se râde?)
