Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la Metamorfoza este “multiplicarea” lui Gregor. Dintr-un singur personaj apar mai multe prezențe, iar mișcarea lor sincronă construiește vizual imaginea unui organism unitar. Mi s-a părut o idee scenică foarte inspirată.
Scena creată de Oana Micu mi-a plăcut foarte mult, iar jocul actoricesc a fost și el foarte bun.
În schimb, nu am rezonat prea bine cu modul în care personajele vorbesc despre ele însele. Înțeleg dificultatea de a pune în scenă un text precum cel al lui Kafka, în care narațiunea este atât de importantă, dar pe mine această abordare nu prea m-a prins.
Per total, nu pot spune că am fost „spulberat” de spectacol. Au fost destul de multe momente în care am simțit că ritmul scade și că mă pierd și eu odată cu el. Poate am venit la „pomul lăudat” cu prea multe așteptări, poate că și căldura din sală a contat, dar, dincolo de toate acestea, “Metamorfoza” pur și simplu nu a reușit să mă prindă așa cum mi-aș fi dorit.
