Not a regular evening at the theatre as zice. E Kafka pana la urma.
Nu exaltezi si nu suferi, insa astepti si devii curios. Si primesti o pleiada de teme la care sa reflectezi: dezumanizarea prin interiorizare, nevoia de partenenta la familie versus limitele dragostei/ rautatii ei, conformare sau, mai bine zis, neconformare cu normele.
Cel putin asa a fost pentru mine. Am simtit ca am plecat cu teme de reflexie mai mult decat cu impact emotional.
Scenografia este remarcabila, in & out-ul personajelor versus permanenta camerei lui Gregor creaza o pendulare continua in jurul personajului principal. Care e unul si mai multi in acelasi timp.
Vizualul a fost pentru mine punctul forte al spectacolului.
Personajele se povestesc, un interesant mod de redare a nuvelei fara dialog care sta la baza piesei.
Ritmul nu este dinamic, cumva cred ca e si natural asa, tensiunea este creata de un Gregor multiplicat, de camera care se roteste si creaza perspective diferite, de sunetul picaturilor ce cad in continuu pe pervaz, de lumini, de ritmicitatea diferitelor batai: ale trenului, ale bastonului, ale celor ce vor sa intre in camera.
Realizare regizorala si scenica foarte bune.
