„Nicio pastilă magică” nu e doar o piesă de teatru. La finalul reprezentației, am avut șansa rară de a lua parte la un dialog sincer și emoționant între spectatori și actori, în prezența regizorului Laurentiu Rusescu . A fost o întâlnire vie, în care granițele dintre scenă și viață s-au topit firesc.
Piesa e o invitație la a privi realitatea persoanelor cu dizabilități motorii nu cu milă, ci cu deschidere și umanitate. E un gest artistic care normalizează prezența pe scenă a unor actori cu dizabilități — și care ne provoacă să ne întrebăm de ce asta încă pare un gest „special” și nu ceva firesc. Pentru că da, e normal ca în teatru — ca și în viață — să se regăsească toate corpurile, toate vocile, toate experiențele. Iar această piesă trebuie să fie doar primul pas. Nu o excepție. Nu o paranteză.
Am avut privilegiul, ca psiholog, să lucrez cu persoane care trăiesc cu astfel de dizabilități, dar și cu aparținătorii lor. Și am văzut, dincolo de zâmbete sau dificultăți evidente, o reziliență profundă, o înțelepciune construită în ani de adaptare tăcută, dar și o suferință asociată singurătății adesea invizibilă. Am văzut nevoia de a fi văzuți ca întregi. Ca oameni. Vă invit să vedeți dincolo de piesă. Să vedeți omul. Să începeți să includeți, să întrebați, să rămâneți prezenți.
Despre noi, cu noi.
