Oleanna vine dintr-un cântec popular norvegian și simbolizează o lume ideală, în care lucrurile ar trebui să funcționeze armonios. În spectacolul de la Excelsior, poate fi înțeles ca o anti-utopie — o lume dezintegrată sub presiunea puterii, a limbajului și a interpretării greșite. Este despre cât de ușor credem că ne-am făcut înțeleși și cât de diferit poate fi receptat același mesaj.
Fiecare personaj crede că urmărește dreptatea, dar rezultatul este prăbușirea comunicării. Confruntarea celor doi e construită aproape exclusiv prin dialog, iar tensiunea e atât de bine dozată încât uiți că urmărești, de fapt, doar o conversație.
La final n-am plecat cu un răspuns clar — am plecat cu întrebări și cu dezbateri aprinse după. Și cred că acesta e meritul cel mai mare al spectacolului.
M-a impresionat mult jocul lui Marius Turdeanu și al Ioanei Niculae — îmi doresc să îi revăd și în alte roluri.