"Pustiul parcă e mai mare când te plimbi singur prin el." 👇
Paracliserul în viziunea Teatrul Dramaturgilor Români, regizat cu o finețe aproape ritualică de Marcel Țop, devine un miraj scenic în care Claudiu Bleonț strălucește cu forța unui actor ajuns la maturitatea deplină a harului său. Versatil, incandescent, Bleonț transmite, prin fiecare replică, o autenticitate emoțională care te zguduie. Îl vezi cum alunecă, aproape imperceptibil, dintr-o stare în alta, de la frică la umor amar, de la revoltă la blândețe ca și cum ar traversa propriile abisuri interioare în fața ta. Este o coborâre în straturile cele mai adânci ale angoaselor existențiale, acolo unde răsună cele trei întrebări ultime ale omului ajuns la hotarul vieții: De ce m-am născut? De ce am trăit? De ce am murit?
Plus că n-am crezut vreodată că universul sonor al celor de la Massive Attack s-ar putea potrivi atât de bine cu textul lui Marin Sorescu.
