Există Faust și există și Proorocul Ilie.
* Pentru că ceea ce a făcut Botond Nagy este emoție pură și lacrimă și hohot de râs injectate intravenos asemenea unui drog.
Spunea cineva că nu a înțeles mesajul și l-a întrebat pe regizor (la discuția de după...) care este înțelesul a ceea ce s-a întâmplat pe scenă.
M-aș aventura/risca să îi răspund eu.
Că nicio religie nu poate exista în absența iubirii și a iertării.
Că niciun Dumnezeu nu poate exista în absența iubirii și a iertării.
Și că, dincolo de politică, controverse religioase, ultraortodoxismul absurd și rigid, singurele lucruri care mai pot uni oamenii/societatea rămân iubirea și iertarea.
Pentru că Proorocul Ilie a iubit-o pe Olga și astfel a vindecat-o aducând-o aproape lui Dumnezeu, pentru că Olga l-a învățat iertarea pe Proorocul Ilie.
Pentru că dincolo de limbajul licențios (avertisment pentru puritanii ipocriți), dincolo de așa-zisele controverse religioase puse în scenă, toată piesa abundă, așa cum minunat a punctat doamna Maia Morgenstern, de o umanitate și o duioșie care îți mângâie sufletul.
* Proorocul Ilie nu este despre vreo blasfemie adusă religiei și lui Dumnezeu.
Este mai degrabă un manifest despre ceea ce este cu adevărat Dumnezeu: bunătate, iertare și, nu în ultimul rând, iubire....iubirea de semeni.
Și un avertisment extrem de frust despre ceea ce aduce după sine lipsa educației.
* Aș fi vrut să știu să spun fiecărui dintre actori ce bucurie uriașă mi-au fost în această seară, cât de adânc mi-au pătruns în vene, cât de frumoși i-am simțit în suflet.
Fiecare dintre ei au fost perfecți în rolul lor.
* Lăsați prejudecățile la ușă și intrați în teatru!
Pentru că teatrul deschide nu doar porți, nu doar inimi.....pentru că teatrul deschide ochii fiecăruia dintre noi, cei care venim dezbrăcați de prejudecăți și cutume moștenite transgenerational.