O să încep cu un disclaimer: deși sunt "de meserie", sunt, în primul rând un spectator de teatru foarte pasionat, care caută în primul rând bucuria și emoția vie. Am observat, de-a lungul timpului, că părerile mele diferă uneori de cele ale breslei și ale publicului și m-am tot întrebat ce ne face să avem, uneori, păreri fundamental diferite. Am ajuns la concluzia că, până la urmă, este o chestiune de repere personale (culturale, de viață), dar și de gust.
Aseară, m-am dus cu emoție la Richard III, aflasem că în spectacol va fi și muzică The Doors. Pot să-mi dau doctoratul oricând în muzica The Doors, am ascultat din adolescență până azi, cunosc fiecare sunet, fiecare virgulă din textele lui Morrison, am făcut cunoștință în adolescență cu Rimbaud, Baudelaire și toată literatura preferată a lui Jim, deci îi datoreaz, într-o oarecare măsură și culturalizarea, dar și viața, pe care muzica mi-a salvat-o de nenumărate ori, mai mult sau mai puțin metaforic.
Richard III este un spectacol foarte curajos. Trebuie să ai mult curaj să faci această alăturare și să colaborezi cu Shakespeare în asemenea măsură. Curajul artistic nu rămâne niciodată nerăsplatit, de aceea Richard III este un spectacol cum, probabil, vom vedea foarte rar .
Performanța actoricească a lui Csongor Nagy este senzațională. El nu este Jim Morrison, ci este, fără nicio urmă de îndoială, Richard III, care monologhează pe muzica și versurile The Doors. Și nu m-aș fi gândit niciodată că toate acestea se pot potrivi la virgulă. Richard III, ca și Shakespeare, ai fost starurile rock ale vremii lor 😀.
Întreaga trupă de la Stau Mare este de excepție. Se cântă live și se vorbește (atenție 😉) fără lavalieră (cu excepția criminalilor). In plus, așa cum îmi place mie sa subliniez mereu, "se vede, dom'le când le place la actori să joace împreună 🤣".
Mi-a plăcut mult felul în care publicul este implicat încă de la început, cred că în epoca în care trăim devine din ce în ce mai dificil să expui publicului o poveste clasică, ultra cunoscută, în tiparul "ca la carte".
Au plecat oameni la pauză, chiar de lângă mine, înțeleg și punctul lor de vedere (după cum am menționat și mai sus), nu trebuie să ne placă tuturor același lucruri.
Sigur, sunt și lucuri pe care le-aș fi văzut altfel, personajele feminine, de exemplu, dar asta nu știrbește cu nimic bucuria pe care mi-a oferit-o acest spectacol VIU.
Prefer un teatru curajos, ieșit din tipare, dar cu Adevăr și Viață decât un teatru corect, care nu riscă nimic sau un teatru făcut "de dragul artei".
Aș face chiar un drum până la Satu Mare, să mai vad spectacolul ăsta o dată. Sau de mai multe ori.
Felicitări încă o dată tuturor și la cât mai multe spectacole curajoase!