„Teroare” în regia lui Radu Nica (sau când "lumea nu e un seminar pentru studenții la drept")
Am avut privilegiul de a fi în sală la prima întâlnire a spectacolului cu publicul și vă zic că nu e un spectacol pe care îl privești, ci unul în care intri. Te pune într-o poziție inconfortabilă, aceea de a decide între vieți, între lege și conștiință, între ce e corect și ce e suportabil psihic. Tu ești judecătorul.
Cazul real al pilotului care alege să sacrifice 164 de oameni pentru a salva mii funcționează ca un declanșator al unei anxietăți profunde, frica de responsabilitate absolută. Dincolo de argumentele juridice, piesa reflectă cu acuratețe conflictul intrapsihic generat de situațiile limită, disonanța cognitivă transpusă moral și tensiunea dintre valorile incompatibile.
Pe parcurs am uitat complet că sunt la teatru, aveam senzația reală că mă aflu într-o sală de judecată, chemată nu să asist, ci să decid. Granița dintre ficțiune și real s-a estompat, iar responsabilitatea verdictului a devenit una personală, apăsătoare. Rigoarea rece, aproape clinică, susține perfect această experiență. Emoția nu este impusă, ci lăsată să se infiltreze lent, până când verdictul final nu aduce liniște, ci îndoială: acum ai ales, dar te poți ierta pentru asta?
Este un spectacol construit cu responsabilitate, inteligență și respect față de public, exact genul de experiență teatrală care rămâne. Felicitări deci Radu Nica, tuturor actorilor și întregii echipe!
