Cristian Iosif
Theodor-Cristian Popescu, face mult mai mult decât să redea textul clasic al lui Cehov — e o reinterpretare care te provoacă și te face să te întrebi.
Întrebările personajelor — „Cum ne vor privi cei din viitor? Ce vor crede despre felul cum am trăit? Ce sens are totul?” — au născut în mine alte întrebări: „Ce-a vrut să spună? De ce nu înțeleg tot?”
M-am surprins gândindu-mă: oare sunt singurul care a plecat confuz? Sau face parte din intenția regizorului — să te scoată din zona de confort, să lase lucrurile nespuse, neclare, poate chiar deranjante?
Poate că tocmai asta e miza: să nu înțelegi totul, ci să simți golul dintre cuvinte.