Recenzii spectacole de teatru din Romania

Recomand toate spectacolele din seria Clasic e fantastic, sunt perfecte de vizionat cu copii, e o forma frumoasa de educație muzicala. Au o abordare jucăușă si inedita chiar si interactiva cu micul public, pentru a afla despre viata si operele marilor compozitori.

Ca la romani, totul incepe cu o nunta cu lautari si tuica pentru toata lumea (motiv important sa alegi sa mergi la teatru! ) si se termina cu un aranjament avantajos intre toate partile. Spectacolul imbina arhaismul lui Ion Creanga cu elemente din prezent, creind momente de mare umor .

Am mers din pură curiozitate, la reinterpretarea (plină de prospețime) a piesei Cerere în căsătorie de A.P. Cehov, în viziunea Teatru la mustață și pot spune că am asistat la un teatru contemporan, în care clasicul și improvizația se întâlnesc cu naturalețe și inteligență. Pe lângă textul savuros, adaptarea m-a cucerit prin momentele de improvizație care au adus nu doar umor spontan, ci și o apropiere autentică de public. Un joc viu, neprotocolar, dar bine dozat, care dovedește spirit ludic, curaj și stăpânire de sine din partea actorilor. M-a bucurat nespus să-l revăd pe Axel Moustache după câțiva ani și să descopăr o evoluție scenică impresionantă. Prezența lui e mai rotundă, mai sigură, mai rafinată, iar umorul său e acum o unealtă de finețe actoricească. O surpriză foarte plăcută a fost Andreea D. Moustache , pe care am remarcat-o pentru adaptabilitatea ei scenică remarcabilă. E genul de actriță care respiră cu ritmul scenei și se joacă în mod conștient cu nuanțele. Și, nu în ultimul rând, Orodel Olaru, care pare că trăiește teatrul ca pe o a doua natură. Îl urmărești și ai senzația că asculți un clasic în viață al scenei românești – un actor cu o aură distinctă, care știe cum să dea greutate și celor mai simple replici. Recomand din toată inima această variantă a „Cererii în căsătorie” pentru râsul sincer, dar și pentru bucuria de a redescoperi teatrul ca spațiu viu, inteligent și profund uman.

Sunt 21 de ani de când acești actori și oameni minunați joacă acest text. Eu știu de spectacolul lor de 17 ani și abia în 2025 am găsit bilete disponibile, după multă așteptare, dezamăgire, frustrare, furie, resemnare, în sfârșit a venit momentul muuuuuult așteptat. Și ce bine am făcut. La urma urmei, așteptarea mea și trăirile mele interioare din toți acești ani sunt o mica radiografie a trăirilor celor 2 protagoniști. Deși știu piesa, văzând-o în alte teatre în altă limbă, transmiterea prin limba maternă a lui Ionesco aduce forță și sensibilitate deopotrivă, tipică culturii noastre. Într-o cameră plină de scaune goale, doi bătrâni vorbesc cu umbrele trecutului. Se agață de amintiri ca de niște haine vechi, într-o lume care nu-i mai aude. Viața lor se stinge în tăcerea care crește, în așteptarea unui sens care nu mai vine.Au iubit, au pierdut, au sperat — dar cine mai ascultă azi cu adevărat? Fiecare scaun e o absență, o întrebare, o rană nespusă. Ce rămâne după noi? Cuvinte? Ecouri? Nimicul? Ionesco nu ne oferă răspunsuri, doar o oglindă și poate o soluție atipică - când golul, vidul, nimicul, necunoscutul e prea greu de dus și de trăit, avem la îndemână înlocuirea acestuia cu absurdul. Tu cui vrei să-i vorbești, înainte să pleci?

"Cred că treaba mea, pe lumea asta, este să îi acopăr rănile vechi, nu să îi fac altele noi." Tipare actuale de cuplu, un text specific zilelor noastre, foarte bine scris, dar și mai bine asumat (nu jucat) de Andreas Petrescu, care m-a surprins plăcut de naturalețea cu care a umplut scena. Este prima dată când l-am văzut live și m-a convins atât de bine încât voi căuta piese scrise de el, dar și jucate. Tot pentru prima dată am fost dezamăgită de interpretarea lui Cristi Iacob, un joc actoricesc exagerat, cu mult țipat, trântit, forțat rolul - nu știu dacă așa s-a dorit sau a avut o zi mai proastă, dar deloc nu mi-a plăcut. Iar de Tania Popa nu pot spune decât că a fost fascinantă ca de obicei, cu un râs colorat și cu personalitatea bine accentuată. E o piesă de văzut, cu predilecție dacă simți nevoia de relaxare și râs. Atenție însă că ține 2 ore fără pauză (deși putea fi comprimată în doar 90 de minute).

Am tot cautat o comedie si in sfârșit am dat de una delicioasa, dinamica, replici adecvate,iar actorii toți fac un spectacol de nota 10 cu hohote de ras. Si iată ca da, Ofelia Popii joaca si in comedie :-). Am descoperit-o pe Gabriela Pirliteanu, mi-a plăcut mult cum a jucat. Muzica, decorul, comicul situației iti creaza atmosfera unui desen animat Disney la care asiști cu bucurie.

Un spectacol spumos. Am ras cu lacrimi. Decoruri frumoase. Ofelia Popii face comedie !!!!! De văzut.

Am văzut și filmul cu Robert Redford și Jane Fonda, o capodoperă cinematografică, dar aici trăiești altfel povestea și simți tot hazul situațiilor prin care trec cei doi tineri soți la început de viață de familie.

Un spectacol-eveniment, o explorare ingenioasă a iubirii în teoria multiversului. Piesa te provoacă să gândești dincolo de o singură realitate, prezentând posibilități infinite pentru o singură relație. Însă, adevărata magie a spectacolului stă în interpretarea incredibilă a Anei Ularu, care, alături de Radu Iacoban, reușește să schimbe registrele emoționale și ritmurile narative cu o naturalețe uluitoare.

Mi s-a părut mai degrabă o poveste dulceagă și previzibilă, care, deși are bune intenții și un mesaj frumos despre toleranță, nu m-a convins pe deplin.

O comedie spumoasa in cel mai adânc sens al cuvântului. Regie si decoruri surprinzătoare. Text minunat. Joc extrem de placut. Un matineu care mi-a schimbat in bine întreaga zi, saptamana si ca sa exagerez poate chiar luna