---
source: "StageReview"
canonical: "https://stagereview.ro/spectacole/arcub/primaria-deschisa-noaptea-europeana-a-muzeelor"
title: "Primăria Deschisă |  Noaptea Europeană a Muzeelor"
parent_theater: "ARCUB"
location: "Bucuresti"
route_name: "discover.plays.show"
generated_at: "2026-06-10T06:09:13+03:00"
content_type: "theatre-production"
---

![](https://www.facebook.com/tr?id=735681389129124&ev=PageView&noscript=1) [✨ Articol nou

Arhitectul care regiza: Cum a modelat formația de arhitect viziunea scenografică a lui Liviu Ciulei

Citește articolul →

 ](https://stagereview.ro/blog/arhitectul-care-regiza-cum-a-modelat-formatia-de-arhitect-viziunea-scenografica-a-lui-liviu-ciulei)

 Primăria Deschisă | Noaptea Europeană a Muzeelor
================================================

 [ARCUB](https://stagereview.ro/teatre/arcub)

 Sinopsis
----------

 Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitatăgratuit,sâmbătă, 23 mai,în cadrul evenimentului„Primăria Deschisă” #6, organizat dePrimăria Capitalei, prinARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocaziaNopții Europene a Muzeelor.

„Primăria Deschisă” #6propune publicului o experiență culturală complexă, care aduce împreună patrimoniul arhitectural, memoria orașului și dialogul despre Bucureștiul prezent și viitor.

Tururi ghidate în Palatul Ministerului Lucrărilor Publice

La ediția din acest an, publicul este invitat să pășească în culisele uneia dintre cele mai impresionante clădiri interbelice din Capitală –Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, actualulsediu al Primăriei Municipiului București.

Construit în stil neoromânesc și încărcat de istorie, palatul își va deschide porțile pentru vizite ghidate dedicate bucureștenilor și turiștilor interesați să descopere poveștile clădirii și transformările prin care aceasta a trecut de-a lungul timpului: de la sediul Ministerului Lucrărilor Publice în perioada interbelică, la Comandatura Germană în timpul ocupației din Al Doilea Război Mondial, până la actualul rol de sediu al administrației Capitalei.

Tururile ghidate vorîncepe la ora 18:00și vor avea loc la intervale de aproximativ 15 minute. Accesul se va face pe intrarea principală, în grupuri de maximum 30 de persoane, ultima intrare fiind la ora 23:45.

Programul„Primăria Deschisă”includetrei expozițiicare propun perspective diferite asupra identității Bucureștiului și a patrimoniului său cultural.

„Bucureștiul care n-a mai fost” – la parter

Expoziția realizată deUniunea Arhitecților din RomâniașiUniversitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, situată la parter propune o incursiune într-un București alternativ, construit virtual din proiecte arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodată realizate.

Prin cercetare documentară și randări artistice 3D, publicul va putea descoperi proiecte emblematice pentru istoria recentă a orașului, completate de interviuri cu arhitecți și istorici și de un mini-documentar dedicat memoriei urbane și potențialului nevalorificat al Capitalei.

Expoziția „Tinere Talente” – Fundația Regală Margareta a României – Etajul 1

Fundația Regală Margareta a României prezintă, la primul etaj al clădirii, o expoziție culucrări realizate de bursierii programului național Tinere Talente, dedicat susținerii tinerilor artiști din România.

Expoziția reunește creații ale unor tineri artiști vizuali aflați la început de drum și oferă publicului ocazia de a descoperi noi generații de creatori sprijiniți prin mentorat, burse și programe de dezvoltare artistică.

Programul a fost apreciat cudiverse distincțiidintre careGOLD, în cadrulPremiilor Community Index, la categoria Artă și cultură dar și consideratcel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile.

„Primari de seamă ai Bucureștiului”– lansare de carte și expoziție – Etajul 2

EdituraVremeaaduce în atenția publicului seria editorială„Primari de seamă ai Bucureștiului”, dedicată unor personalități care au contribuit decisiv la dezvoltarea Capitalei.

Evenimentul care se va desfășura la etajul doi al clădirii includelansări de carte,sesiuni de întrebări și răspunsuri cu autorii,proiecții videoși oexpoziție fotodedicată Bucureștiului din vremea primarilor Alexandru Donescu, Emanoil Protopopescu-Pake și Vintilă Brătianu.

Publicul va putea descoperi povești despre modernizarea orașului, dezvoltarea infrastructurii și transformările urbane care au definit Bucureștiul de altădată.

Instalația participativă „București ACUM” și muzică live - Curtea interioară

Încurtea interioarăa Primăriei Capitalei va fi amplasată instalația participativă„București ACUM”, un spațiu de dialog care invită bucureștenii să își imagineze și să exprime, prin mesaje sau desene, dorințele pentru orașul prezent și viitor.

Pornind de la întrebările „De ce iubești București?”și„Ce-ți dorești de la București?”, instalația va deveni, pe parcursul unei seri, un mozaic colectiv de idei, emoții și proiecții despre viitorul Capitalei.

Atmosfera serii va fi completată, de laora 18:00,cu momente muzicale live,DJ set-uri mixate de Dj Chlorys(Mihaela Vasiliu), iarSorina Rotaru Bandne va încânta în acorduri intime de jazz cu reprezentațiirepetate ale concertului„A Candlelight Jazz Soirée”

DJ sessions:

18:00-18:40 // 19:00-19:40 // 20:00-20:40 // 21:00-21:40 // 22:00-22:40 // 23:00-23:40

Concert Sorina Rotaru Band - A Candlelight Jazz Soirée

18:40-19:00 // 19:40-20:00 // 20:40-21:00 // 21:40-22:00 // 22:40-23:00 // 23:40-24:00

Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 20-25 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate. Ultima intrare este la ora 23:45. Accesul publicului la activitățile incluse în programul „Primăria deschisă” #5 este gratuit.

Evenimentul „Primăria Deschisă” #6 este organizat dePrimăria Municipiului București, prinARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cuFundația Regală Margareta a României,Uniunea Arhitecților din România,Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”șiEditura Vremea.

 ![Primăria Deschisă | Noaptea Europeană a Muzeelor](https://stagereview.ro/images/poster_placeholder.png) Recenzii (0) Distributie

 ![După aplauze, povestea continuă pe pagină! - Concurs BaroqueBooks](https://stagereview.ro/images/baroque/logo_baroque_resized.jpg)După aplauze, povestea continuă pe pagină! - Concurs BaroqueBooks

 Fiecare evaluare contează — câștigă 2 cărți oferite de BaroqueBooks!

 [Clasament →](https://stagereview.ro/campanii-promotionale/dupa-aplauze-povestea-continua-pe-pagina-concurs-baroquebooks)

 
---------------------------------------------------------------------

 

 

 Nu avem inca actori inregistrati pentru acest spectacol.

 ### Pagina spectacolului

 [Site oficial](https://arcub.ro/eveniment/primaria-deschisa-noaptea-europeana-a-muzeelor)