Sunt încă aici
Sinopsis
Bazat pe viața lui Ahmed Tobasi din Tabăra de Refugiați Jenin, Palestina, și interpretat chiar de el însuși, această captivantă poveste inițiatică se desfășoară pe fundalul Primei și celei de-a Doua Intifade, urmărindu-i parcursul, de la aleile marcate de război ale taberei la condițiile dure ale unei închisori israeliene, de la asumarea rezistenței armate împotriva invaziei la rezistența culturală în fața ștergerii identității.
Îmbinând realitatea cu fantezia, tragedia cu comedia, dramaturgul premiat Hassan Abdulrazzak surprinde o odisee extraordinară a sfidării, supraviețuirii și a căutării neobosite a libertății.
Pe măsură ce armata israeliană invadează din nou Tabăra de Refugiați Jenin, „Sunt încă aici” devine atât o puternică poveste palestiniană despre trecut, cât și o mărturie urgentă a prezentului.
Un spectacol intens și tulburător, într-o mărturie vie despre supraviețuire și identitate.
Bazat pe viața și interpretat de: Ahmed Tobasi Coregrafie: Lanre Malaolu
Scenografie: Sarah Beaton
Light design: Andy Purve & Jess Bernberg
Sound design: Max Pappenheim
Director tehnic: Samra Bulbol
Recenzii spectacol Sunt încă aici
Dan Bordea
23.06.2026
Nici piesa de astăzi nu era în programul inițial.
Luasem bilete la Avalanșa dar și aceasta a fost anulată.
Atunci când cauți să cumperi mai târziu, cele mai bune spectacole sunt deja vândute iar lista celor selectabile este tot mai restrânsă.
Până la urmă am ales „Sunt încă aici”. Am ales deoarece citisem că este o piesă one men show, a unui palestinian, interpretată de un palestinian. Nu aveam cum să mă aștept la regal actoricesc sau la o regie subtilă. Mă așteptam însă la o piesă manifest la o poveste despre nenumăratele vieți distruse datorită acestui conflict deja eternizat, îmi făcusem diverse scenarii posibile, mă gândeam poate la un tânăr care în cadrul acelui sistem corupt nu are cum să își facă un viitor și este atras de terorism sau la un tânăr care după moartea cuiva drag devine terorist sau poate un tată care își pierde copilul sau poate un tânăr nevinovat care rămâne invalid încă urma unui bombardament ... Ce să spun, în cadrul acestui război în care pentru a elimin a un terorist mor nenumărați inocenți, se pot imagina nenumărate povestiri.
Nu a fost nici una dintre acestea. A fost doar o însăilare stângace a unei istorii marginale, a unui tânăr palestinian care dorește să devină actor deoarece și arta este o armă. Desigur că arta este o armă redutabilă care poate zgudui conștiințe și, în timp poate schimba și istoria. Problema este una singură: să fie cu adevărat artă și să pătrundă în sufletul spectatorului. Din păcate nu a fost așa.
Ra**** El***
O puternică poveste despre trecut, cât și o mărturie urgentă a prezentului. Un spectacol tulburător, care rămâne cu spectatorul mult timp după căderea cortinei.
Mihaela P
O lecție de istorie, o lecție de viata, un spectacol mesaj care ne spune ce e important pentru omenire: prin arta ne pastram independenta si identitatea culturala indiferent de limba in care ne exprimam.
Cosmin Polefka
One man show intens, interpretat plin de umor, bucurie, tristete de către Ahmed Tobasi in rolul lui. Cultura, teatrul ne fac mai buni si poate ne vor aduce pacea.
Nu avem inca actori inregistrati pentru acest spectacol.
Sugestii / Imbunatatiri
Ai gasit informatii incorecte despre descrierea sau distributia acestui spectacol?
Pasul 1 din 4 · Impresia generala
Sunt încă aici
Cum a fost spectacolul in ansamblu?
Regie
Scenografie
Ai recomanda spectacolul?