---
source: "StageReview"
canonical: "https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-bulandra/tatal"
title: "TATAL"
parent_theater: "Teatrul Bulandra"
location: "Bucuresti"
route_name: "discover.plays.show"
generated_at: "2026-07-06T05:35:52+03:00"
content_type: "theatre-production"
---

![](https://www.facebook.com/tr?id=735681389129124&ev=PageView&noscript=1) [✨ Articol nou

FITS 2026 și-a răspuns singur la întrebare: cum a arătat «Sufletul» pe scenă

Citește articolul →

 ](https://stagereview.ro/blog/fits-2026-si-a-raspuns-singur-la-intrebare-cum-a-aratat-sufletul-pe-scena)

 TATAL
=====

 [Teatrul Bulandra](https://stagereview.ro/teatre/teatrul-bulandra)

 Dramă, Tragedie

 Sinopsis
----------

 Anne încearcă cât poate să aibă grijă de André, tatăl ei, a cărui memorie nesigură îl face din ce în ce mai vulnerabil. Descurajați de caracterul lui irascibil, îngrijitorii nu-i sunt de nici un ajutor și îl părăsesc unul după altul. Amintirile tatălui se dezintegrează treptat. Totul este încețoșat în jurul lui, un melanj confuz în care se amestecă locurile între ele și cei dragi cu cei străini. În amurgul existenței sale, nedumerirea lui îl strânge din ce în ce mai mult într-o singurătate ireversibilă. Profund emoționant, Tatăl este o poveste de familie serioasă și realistă și o privire nesentimentală, intens emoțională asupra lumii prin ochii unui bărbat care se confruntă cu demență, o ilustrare dramatică a pierderilor fizice care apar împreună cu cele mentale.

Durata spectacolului: 1 oră şi 40 minute (fără pauză)

Regie: CRISTI JUNCU

 ![TATAL](https://stagereview.ro/storage/3414/conversions/afis-TATAL-1-717x1024-poster.webp) Recenzii (6 recenzii ) Distributie

 ![După aplauze, povestea continuă pe pagină! - Concurs BaroqueBooks](https://stagereview.ro/images/baroque/logo_baroque_resized.jpg)După aplauze, povestea continuă pe pagină! - Concurs BaroqueBooks

 Fiecare evaluare contează — câștigă 2 cărți oferite de BaroqueBooks!

 [Clasament →](https://stagereview.ro/campanii-promotionale/dupa-aplauze-povestea-continua-pe-pagina-concurs-baroquebooks)

 
--------------------------

 ### Cristina Nedelcu

 01/07/2026

 Un spectacol minunat. Tulburător și profund. Fără cuvinte. Am ieșit tulburată din sală. Eram confuză. Mi-am revenit cu greu. E un spectacol greu de digerat. O bijuterie!

 

 

Dan Bordea

 27/06/2026

 Aceasta mica recenzie este un omagiu. Piesa am vazut-o acum patru ani. De curand am aflat ca iubitul nostru Victor Rebengiuc a decis sa renunte sa se mai urce pe scandurile scenei.

Ii multumesc din suflet pentru tot ce ne-a oferit si ii doresc ani multi cu cat mai multa sanatate, alaturi de minunata sa tovarasa de viata

Public aici impresiile mele de acum 4 ani

O seară de excepție, un spectacol ce, sub nici o formă nu poate să fie ratat: Tatăl
A venit toamna, a început o nouă stagiune și începem să căutăm noi spectacole la care să mergem. Alegem după regizorii sau actorii pe care îi iubim, după dramaturgi sau alegem spectacole ale tinerilor care fac primii pași pe scenă. Desigur că Tatăl, mai devreme sau mai târziu, nu ar fi putut să fie ratat dar întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu o fosta colegă care tocmai îl văzuse și că urmare a fost primul pe lista noii stagiuni.
Am folosit cuvântul seară de excepție deoarece îmi este greu să mă decid dacă Rebengiuc sau dramaturgul a fost primul care m-a impresionat. De fapt a fost o întâlnire minunată între un text deosebit și un mare actor.
Piesa lui Florian Zeller, ne spune povestea dureroasă a unui om, ajuns la o anumită vârstă care începe să dispară dintre noi, scufundându-se treptat, mai repede sau mă încet, în cețurile uitării, ale confuziilor ale amestecului realității deformate cu un trecut fragmentar, ale pierderii sinelui. Mulți dintre noi am trăit alături de o astfel de dramă și am fost sfâșiați de această moarte intelectuală a unei ființe apropiate care zi de zi ne părăsea tot mai mult. Ceea ce face Zeller este să ne propună o privire din partea cealaltă a oglinzii, adică nu ceea ce vedem sau vedeam noi ca o continuă părăsire a lumii noastre ci ceea ce vede cel căruia i se îngustează și dispar, una câte una, toate punțile de legătură cu realitatea și care se scufundă în nebuloasa amestecului de vise, coșmaruri și amintiri fragmentate. Tocmai această nouă privire face textul lui Zeller mai cutremurător și ne face, pe cei care am trăit astfel de momente terifiante, să ne întrebăm dacă am reușit să înțelegem ce făcea cel care făcuse parte din sufletul nostru, dacă am putut să intuim suferințele sale, dacă am știut să îl ajutăm sau dacă din contra, fără să vrem i-am făcut mai mult rău.
Desigur că la o piesă atât de dificilă, unde totul merge pe un fir de ață și poate să basculeze oricând în derizoriu sau ridicol, este nevoie de un mare actor. Acesta a fost aseară iubitul nostru Rebengiuc.
Cineva ar putea să îmi spună: este normal, piesa are că personaj un bătrân iar Rebengiuc este un actor bătrân. Fals. Complet fals. Pot oricând să va fac o lista de actori bătrâni care, prin formația lor sufletească nu ar reuși să surprindă toate nuanțele acestor frământări. Victor Rebengiuc face parte din lista, tot mai scurtă, a marilor figuri ale vechii generații care reușesc să descifreze toate aceste frământări ale sufletului. Nu am văzut filmul făcut după această piesă și nici nu știu dacă am dorința să îl văd în viitorul apropiat, pentru a nu altera imaginile rămase din seara trecută. Nu știu cum au jucat alții și nu fac comparații dar pot să spun că aseară am văzut un actor care a descifrat până la ultima virgulă, până la ultimul accent, până la ultima intonație întreg textul lui Zeller. Am trăit în viziunea propusă de dramaturg și nu pot decât să fac o genuflexiune în față acestui actor de absolut.
Este normal să vorbesc și despre ceilalți protagoniști ai reprezentației, dar dramaturgul, orientându-se să privească de dincolo de cortină, a transformat aceste personaje, care trăiesc în lumea noastră în niște umbre mai mult sau mai puțin conturate. De aceea nici profesionalismul lui Ana Ioana Macarie și nici entuziasmul lui Maria Veronica Vârlan nu pot crea personaje care pot să fie reținute. Cât despre regia lui Cristi Juncu nu pot să spun decât că a fost perfect adaptată textului dar ar fi putut să lipsească acele două momente de jelanie tip doină, care nu regăseau nici o legătură cu spiritul piesei.
A fost o seară aproape perfectă, cu o sala plină și cu un public destul de decent care, în general a reușit să se adapteze spiritul piesei, fără a râde prea mult atunci când nu este cazul\*
Nu pot să închei decât cu un fior de emoție și recunoștință față de acești mari creatori, suflete dedicate scenei, care iubesc până la nebunie scândurile pe care s-au urcat atunci când erau studenți, și care, chiar și atunci când ajung la vârste înainte nu pot să lipsească de la întâlnirea cu noi, acei oameni din umbră pentru care trăiesc și pe care caută să îi ducă cu tot talentul lor într-o lume care seamănă cu a noastră dar căreia nu i-am descoperit încă toate tainele. Mulțumesc Victor Rebengiuc
Nu știu ce să spun mai mult despre seară trecută, decât că trebuie neapărat să mergeți la acest spectacol.

\* Am făcut această afirmație deoarece sunt literalmente exasperat de nouă concepție care văd că s-a răspândit în publicul bucureștean: a merge la teatru înseamnă a merge la un fel de iarmaroc, la un bâlci, la un bâlci pentru retardați mentali, unde singurul scop pentru care ai luat bilete este să razi că la panoramele de la începutul secolului trecut. Mă enervează chiar și o companie teatrală destul de cunoscută care îmi trimite mereu mail-uri cu invariabilul text: „vrei să razi? Vino mâine / peste 2-3 zile la spectacolul nostru cu …”. Teatrul este o oglindă a vieții și el acoperă tot ceea ce trăim, de la sublim la abject, de la banal la tragic și la ridicol. Dacă viață este complexă, dragi spectatori înțelegeți că în sala poți intra și că să te distrezi dar și că să suferi. Nu este obligatoriu să hăhăi ca un retardat la fiecare replică. Acasă când va uitați la filmele voastre de horror cu zeci de tone de sânge și cu mii de morți tot așa râdeți? Dacă nu puteți înțelege altceva, atunci rămâneți la televizor cu Vacanța Mare sau cu talk-show-uri, mergeți la teatrul de comedie dar iertați-ne de prezența sau măcar de râsetele voastre la piesele care nu sunt comedii.

 1 apreciere

 

Iu\*\*\*\*\* Al\*\*

 26/04/2026

 Desi ravasitor, m-am bucurat nespus ca am reusit sa vad acest spectacol Victor Rebengiuc este dureros de aievea... am plans mult, un spectacol foarte intens.

 

 

Cristian Iosif

 29/09/2025

 Un spectacol intens, emoționant, care vorbește despre fragilitatea memoriei și despre confuzia dintre realitate și iluzie. Victor Rebengiuc are o interpretare tulburătoare, iar scenografia simplă, dar subtilă, completează perfect atmosfera. Este genul de piesă care îți rămâne mult timp în gânduri după ce părăsești sala.

 

 

Oana G

 25/09/2025

 O piesa nu tocmai usoara......a fost o mare bucurie si in aceeasi masura tristete, atat datorita ultimelor reprezentatii cu maestrul Rebengiuc cat si datorita subiectului foarte emotionant mai ales cand ai avut cazuri de alzheimer in familie. Piesa te tine captiv, cu sufletul la gura (daca esti printre cei care nu a vazut filmul) cu tot cu lacrimi si zambete. De mare impact pt intelegerea temei a fost platforma turnanta (rotativa) , m-am simtit efectiv purtata in mintea Tatalui .

 

 

Cosmin Polefka

 23/09/2025

 Un scenariu tulburător, emoționant, răvășitoare, mai ales daca ai avut pe ecineva in familie cu aceasta afecțiune, dar văzusem filmul si credeam ca nu o sa mai fiu surprins. E ca si când nu as fi știut ce este întâmplă. Jocul domnului Rebengiuc este incredibil de intens, iar restul de actori ii dau replica admirabil. Lacrimi, tristețe si apoi bucurie. A fost si mai impresionant momentul aplauzelor de la final. Recomand aceasta experienta sufleteasca, actoriceasca, regizorala.

 1 apreciere

 

 #### Anne

 [Ana Ioana Macaria](https://stagereview.ro/spectacole?actori=ana-ioana-macaria)

 #### Laura

 [Maria Veronica Vârlan](https://stagereview.ro/spectacole?actori=maria-veronica-varlan)

 #### André

 [Victor Rebengiuc](https://stagereview.ro/spectacole?actori=victor-rebengiuc)

 #### Femeia

 [Oana Tudor](https://stagereview.ro/spectacole?actori=oana-tudor)

 #### Pierre

 [Constantin Dogioiu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=constantin-dogioiu)

 #### Bărbatul

 [Cătălin Babliuc](https://stagereview.ro/spectacole?actori=catalin-babliuc)

 ### Evaluare

 5

 6 recenzii

 ### Pagina spectacolului

 [Site oficial](https://www.bulandra.ro/tatal-2/)

 Alte spectacole din Dramă

 [![La cativa oameni distanta de tine](https://stagereview.ro/media/268/conversions/list_1_afrim-thumb.webp) La cativa oameni distanta de tine Teatrul National Bucuresti](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-national-bucuresti/la-cativa-oameni-distanta-de-tine) [![Ex](https://stagereview.ro/storage/780/conversions/WhatsApp-Image-2023-10-03-at-14.28.21-717x1024-thumb.webp) Ex Teatrul Mic](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-mic/ex) [![LIVADA DE VISINI](https://stagereview.ro/storage/29741/conversions/03102025_Afi%C8%99_Livada_de_vi%C8%99ini-thumb.webp) LIVADA DE VISINI Teatrul de Stat Constanta](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-de-stat-constanta/livada-de-visini)