Oleanna

Există oare un “adevăr absolut” al unei situații? Putem vorbi de “adevăr”, independent de personajele implicate? Orice poveste are două fețe.

În piesa Oleanna, publicată în 1992, David Mamet povestește despre lupta pentru putere dintre un profesor universitar și una dintre studentele sale, care îl acuză de hărțuire sexuală. Este unul dintre cele mai controversate texte din ultimii treizeci de ani, ce explorează strălucit consecințele explozive ale unei conversații aparent inofensive.

Piesa a avut premiera în luna mai 1992, la Cambridge, Massachusetts și a fost prima producție a companiei de teatru, Back Bay, a lui Mamet. În octombrie 1992, dramatizarea lui Mamet a apărut și la Teatrul Orpheum din New York, cu scena a treia rescrisă.

În 1993, piesa are premiera și la Royal Court Theatre din Londra, în regia lui Harold Pinter, într-o versiune care revine la finalul original al lui Mamet.

După cum notează Pinter în corespondența cu Mamet : “Nu poate exista o piesă mai dură sau mai curajoasă decât Oleanna. Finalul original este, în mod genial, „ultima răsucire a cuțitului”.

Ulterioara recenzie lui Michael Billington, din The Guardian, avea să susțină alegerea lui Pinter, afirmând că „prin restabilirea finalului original al lui Mamet, în care profesorul este forțat să-și mărturisească eșecurile, Pinter scoate la iveală și durerea și tragedia situației.”