LIVADA DE VISINI

Un spectacol total ! Complet absorbita in poveste, nu stiu cand a trecut timpul si parca mi-a parut rau ca a trecut asa repede. Jocul actoricesc extraordinar, fiecare dintre actori m-a impresionat intr-un fel specific, nu as putea spune ca m-a impresionat cineva mai mult decat altcineva , absolut toti au jucat senzational. Costumele superbe! Un melanj de foarte mult bun gust intre costumele specifice inceputului de secol 20 si cele ale prezentului nostru. Decorurile un alt superlativ! Clar merita o vizita la Constanta (pt ca perfectiunea a fost data si de sala) si mai mult ca sigur il voi revedea.

Andrej Majeri, Oana Micu si Andreea Gavriliu - o colaborare de succes, desi cuvintele nu exprima totul! Livada de visini este un spectacol complet, actorii isi acceseaza toate valentele, sunt interpreti, dansatori, personaje pline de emotie si bucuria de a juca se vede. Desi subiectul nu este unul vesel, regizorul a reusit sa surprinda cu creativitate si optimism esenta piesei. L-am revazut in cadrul SEAS 2026.

O combinație la superlativ: regie Andrei Majeri, trupa de actori, autorul piesei Cehov: te conduc toti si esti acolo cu ei, in Rusia, prin replici, trairi, decor, costume, muzica, dans, toate extrem de bine integrate. Trăiești cu intensitate povestea familiei aristocratilor pierduți in noua societate care ia contur, cat si pe cea a celor care le ia locul. Intri in spectacol inca din foaier unde personajele își încep rolul si la final pleci cu un sentiment de mândrie ca avem astfel de valori in teatrul romanesc, bravo tuturor care au lucrat la punerea in scena a spectacolului! Mergeti sa il vedeți, nu merita ratat!

Încă un motiv sa ajungi in Constanta. O montare superba a celebrei piese. O regie, o scenografie si un univers sonor spectaculoase, cu o incredibila atenție la detalii, transforma mica sala Studio a teatrului din Constanța într-un univers paralel si din pacate, cumva, efemer. Mi-a plăcut mult sa fiu acolo pentru cele peste 2 ore si jumatate si pentru ca trupa de actori din Constanța este minunata. Sunt in rol pana la cele mai mici detalii, iar publicul rasplateste asta cu nenumarare siruri de aplauze. Momentele de dans si coregrafie alaturi de cele muzicale sunt surprinzatoare si bine integrate si pun si sunt puse in valoare de acești grozavi actori. Mai completez ca textul este actual si de impact. Adaptarea moderna este bine făcută. As revedea oricand aceasta piesa. Merita oricand cele 5 ore de stat in masina dacă vii din București.

#13/2026….cu siguranta cu noroc…in orasul copilariei am vazut un spectacol “de povestit”. Cea mai frumoasa trupa de teatru, cu actori cu adevarat inzestrati si bucurosi ca evolueaza sub bagheta celor mai in voga regizori contemporani de teatru si completati de cative bine alesi actori din Bucuresti. Minunata scenografia (Oana Micu…merita sa ia Uniterul de anul acesta), regia si alegerea muzicii (apropos Andrei Majeri si-a urcat pe Spotify playlist-urile spectacolelor, la cat mai multe astfel de initiative), coregrafia (Andreea Gavriliu)….cum sa nu iasa bine. Pentru mine peste Rinocerii ca si spectacol, merita mai multe nominalizari Uniter.

L-am vazut in distributia cu Iustin Danalache care impreuna cu Cerasela Iosifescu alcatuiesc elementul “de import” pentru desavarsirea trupei locale. Stefan Mihai foarte bun, foarte inspirate interpretarile muzicale impreuna si cu Ecaterina Lupu (care face un rol mare). Combinatia asta de rusesc si frantuzesc iti ramane in amintire, personal as dori sa il revad cat de curand.

E clar, cu cel mai cool director de teatru de stat, cu cel mai tare festival national (SEAS) si cu o trupa atat de mishto, Teatrul e pe cele mai bune maini la Mare!

Nu e o piesă.
E o stare.
E ca atunci când intri într-o casă veche și te lovește mirosul de trecut, dar cineva a pus muzică tare și a spart un pahar.

La început nu înțelegi exact unde ești.
Scenografia e…ceva unic.

Livada nu e o livadă.
E un gând care nu te lasă.
E copilăria care nu mai încape în prezent.
E ceva frumos care trebuie tăiat, deși nimeni nu vrea să fie cel cu toporul.

Totul e prea mult și prea puțin în același timp.
Regia lui Măjeri e ca un vis lucid: știi că nu e real, dar te afectează fizic. Lumina te taie, sunetul te deranjează. Și tocmai asta funcționează.

Reflectii senzoriale cu frânturi de spoilere care nu se vor mai mult a fi decât niște vorbe despre trăiri particulare

Am recitit "Livada de vișini" cu câteva zile înainte sa vad premiera piesei regizate de Andrei Majeri, asta pentru a nu ma capta subiectul in detrimentul spectacolului. Am fost extrem de curios sa vad ce aduce nou in scena si cum interpretează actorii rolurile repartizate.
După 24 de ore inca nu am forta sa alung mahmureala din urma betiei scenografiei care mi-a anihilat pe moment simțul critic, tremurul corporal si al vocii Ceraselei Iosifescu, emoția din vocea extraordinara a lui Stefan Mihai ce mi-a sugrumat efectiv glanda salivare in timp ce canta o piesa franțuzească ce aducea cu a lui Christophe( posibil sa ma insel), timp ce scena se inunda intru-un duș ce-mi argumenta ploaia de toamna a toamnei vietii Ranevskaiei, ce-mi devoala începutul sfârșitului studenției unui Trofimov in așteptarea unei Revolutii de-o filozofie trista si nimicitoare, asa cum o prefigura el stand pe o capita de fân in vara in care inca tăierea vișiniilor era doar o posibilitate si nu o certitudine.
Majeri ne dezvăluie un altfel de Lopahin, mult mai sensibil decat personajul scris, un Lopahin batjocorit, ignorat si urat in final de toti ceilalți, pentru care sacrificiul, respectul si empatia sunt cuvinte fara înțeles. In fata evidentei superficialități s familiei mosieresei ce risipește viata sa si a apropiatilor cu inconstienta unei zeite dezeificate, Lopahin trece prin stări contradictorii de la disperare sufleteasca la cinism irecuperabil.
Lopahin, in viziunea lui Majeri, nu este nici învingător, nici învins, este un personaj răpus de propria sinceritate, cu un suflet ucis tocmai de cei pe care voia sa-i ajute și rămâne eternul câștigător timorat si speriat de potențialul atac imprevizibil si feroce al unui urs izgonit din dulcea latenta a hibernarii.
Creatia regizorala a lui Majeri este rezultatul unei munci studiate in amănunt, este augmentata de o scenografie onirica si inovatoare creata de Oana Micu si al unui dement tur de forta actoricesc despre care, in continuare am senzația ca nu poate fi asimilat vreunei munci . O sa ajung sa cred ca, daca isi propun, unii dintre acesti oameni-actori vor putea atinge starea de imponderabilitate.
Ce sa zic, spectacolul de teatru a ajuns la un nivel atât de inalt incat si așteptările viitoare se vor a fi mai sus.
Habar nu am pana unde.
In toata povestea asta banii sunt extrem de importanți, dar eu cred ca nu e vorba doar despre bani. Sunt convins ca si cu o pijama si un perete in spate, daca exista regizori deștepți si creativi si actori cu har si cu voința, nimic din importanta acestei arte nu se va altera.. Sigur ca un spectacol de teatru bine hrănit ca Livada de visini, Teatro Lucido sau Faust e preferabil.
Vreau doar sa transmit un mesaj de incurajare, de optimism si de pretuire.