Cantareata cheala

„Cântăreața cheală” este prima piesă a lui Ionesco, considerată inaugurarea teatrului absurd. Acțiunea nu are un fir epic solid în sens tradițional — nu există un conflict dramatic mare, o evoluție clară a personajelor ori o concluzie moralizatoare. Limbajul este fragmentat, banal, reflexiv, plin de clișee și gesturi automate. Comunicarea dintre personaje este aproape inexistentă, dialogurile sunt adesea absurde, repetabile și golite de substanță. Versiunea de la Teatrul Mic în regia lui Vlad Massaci pune accent pe: lumea „post-memorie, post-limbaj”, pe tehnologie, pe pierderea rădăcinilor și semnificațiilor, pe faptul că cuvintele devin goale, gesturile devin reflexe, iar comunicarea reală dispare.