Cei drepti

Scriind Cei drepți (1949), Camus a scris nu doar despre lumea de ieri, ci și despre lumea de azi unde indivizi care ucid în numele unor idealuri și credințe sunt convinși de faptele lor „drepte”.

Ce este „drept” și ce nu? Poate fi legitimată crima în scopuri politice? se întreabă autorul „Omului revoltat”, care nu renunță să reflecteze asupra problemei terorismului, violenței și terorii într-un text dramatic modern ce păstrează valențele unei tragedii shakespeariene.

Februarie 1905, Moscova. Un grup de tineri aparținând Partidului Socialist Revoluționar organizează un atac terorist împotriva Marelui Duce Serghei, unchiul țarului, o figură despotică a acelor vremuri. Conflictul piesei se conturează între două concepte opuse despre revoluție: terorismul extremist (personificat de Stepan) – care sacralizează moartea adversarului și a martirului – și terorismul înfăptuit de ucigașii „delicați” (Kaliaiev cu Dora) – care iubesc frumusețea și urăsc tirania, gata să ucidă pentru a construi o lume în care niciodată nimeni nu va mai ucide. Revoluționarii nu pot iubi în această viață dacă vor să-și realizeze planurile. Astfel, cei doi tineri nu-și pot împlini iubirea decât în moarte, asemenea lui Romeo și Julietei.

Luptând impotriva tuturor formelor de extremism, alegând omul și nu conceptul, legând revolta de măsură, Camus denunță tentația nihilistă a revoluției pure. Pe scena Teatrului Național București, spectacolul Cei drepți, în regia lui Mihai Maniuțiu, pune opera lui Camus sub semnul recunoștinței față de lume și a pledoariei pentru iubire și viață.