Despina Doamna.Cronica unui destin

Biografic, Dramă Istorică, Drama spirituala

Sinopsis

Spectacolul ne vorbește despre Despina Doamna, sotia domnitorului Neagoe Basarab, devenită monahia Platonida, un destin de excepție dar și despre un mare domnitor. Neagoe Basarab a fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. În 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat ”pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Româneacă”. Neagoe Basarab a fost după cum spun unii istorici, omul epocii sale. A fost un domnitor plin de evlavie și erudit, viteaz și dibace în mânuirea armelor, politician desăvârșit, diplomat abil. Pentru toate realizările sale a fost supranumit de Bogdan Petriceicu Hașdeu ”Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof”. Nicolae Iorga îl numea ”domn cu apucături împărătești”. Neagoe Basarab a fost considerat cel mai cult domnitor, care și-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Țara Românească. Pe maica Platonida (Doamna Despina) o urmărim în chilia ei de la Schitul Ostrov, împărtindu-și viața între rugăciune și jurnalul în care își consemnează trăirile și amintirile despre soțul ei, Domnul Neagoe Basarab, despre familie, despre țară. Se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice ale soțului său Neagoe Basarab, iar în acest timp își pierduse și cei 6 copii. Ne introduce treptat în povestea vieții lor, a bucuriei de a-l fi întâlnit, de a se fi înbogătit de prezența lui și de binecuvântarea familiei. Suntem conduși printre primele amintiri din copilărie, în Țara Sârbească, fiică a despotului Iovan Brancovici, îndrumată de dascăli iscusiti în toate știintele dar mai ales în cunoașterea credinței și a învățăturilor Scripturii. Ne relatează prima întâlnire cu Neagoe Basarab și schimbarea totală a vieții, a trecerii în Țara Românească, întâlnirea proniatoare cu Mitropolitul Țării Românești Nifon (Sf.Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului) care i-a devenit duhovnic și îndrumător. Povestea se continuă cu relatarea alegerii lui Neagoe Basarab ca domn, cu anii blagosloviți ai petrecerii în fruntea Țării Românesti, cu învățaturile domnului Neagoe către fiul său Teodosie și către familie, despre tulburările țării, despre grijile domnului Neagoe, despre lucrarea de primenire a mai multor mânăstiri și biserici dar și ctitorirea altora noi, între care marea sa realizare, Mânăstirea Curtea de Argeș, despre o viață de frumusețe și sfințenie. Este o pledoarie a ideii de măreție umană, un model de familie creștină, de mamă creștină. Asistăm la un spectacol inedit în care se suprapun planurile, ale prezentului scenic, ale amintirii dar și forța de document.

Scenariul adaptat pentru scenă a fost inspirat de volumul Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida, Despina Doamna a Țării Românești. Volumul a fost scris de maicile de la Mânăstirea Diaconești și publicat la editura Bonifaciu în anul 2012. Volumul a fost reeditat în 2024.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, Protoieria Sector III Capitală.

Despina Doamna.Cronica unui destin

Recenzii spectacol Despina Doamna.Cronica unui destin

Inca nu exista recenzii scrise pentru acest spectacol

Sugestii / Imbunatatiri

Ai gasit informatii incorecte despre descrierea sau distributia acestui spectacol?

Adauga recenzia ta

Program complet Despina Doamna.Cronica unui destin

lun, 16 feb. 2026

19:00

Iti place ce citesti?

Urmareste-ne pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi recenzii si noutati din lumea teatrului!

Cauta spectacole de teatru...

Autentificare cu


sau
Autentificați-vă folosind Cheia de Acces

Nu ai inca un cont?

Inregistrare cu


sau

Ai deja un cont?

Ai uitat parola?

Introdu adresa ta de email pentru a primi un link de resetare a parolei

sau, intoarce-te la