Exil

Exil este cea mai buna piesa de teatru la care am fost pana acum. Am vazut-o de 2 ori dar parca tot nu e suficient ca sa o intelegi in intregime. De fiecare data te surprinde si se aseaza mai bine in interiorul tau. Este foarte profunda si relativ dificil de tinut pasul cu ea in prima parte, pentru ca actiunea se desfasoara pe mai multe planuri in timp, care se intrepatrund, insa cu cat intri mai mult in piesa, cu atat incepe sa aiba din ce in ce mai mult sens. As merge sa o revad cu siguranta.

Un spectacol de nota 10 în care am găsit tot ce i-mi doresc de la o piesa de teatru.

atentie urmeaza o piesa cu puternic impact emotional”… sau , mai in detaliu, nu stiu cand a inceput piesa , ne intrebam unii pe altii “a inceput, a inceput??” Si deodata eram efectiv absorbiți de poveste . Am ramas practic hipnotizati timp de 2 ore jumatate , cu sufletul la gura urmarind scenele simultane si traind emotiile foarte bine transmise de actori. Daca mai luam in calcul ca este “inspirata din fapte reale” daca pot sa zic asa, atunci impactul emotional este si mai puternic. Nu voi uita niciodata experienta creata de la regizoarea Alexandra Badea si echipa se actori a piesei Exil, este in plan o revizionare.

Un text foarte bine scris plin de emotie si de multe ori ravasitor, o punere in scena absolut grozava care foloseste extraordinar scena mare a TNB, completata cu un joc actoricesc de zile mari fac din aceasta piesa un "must" pentru orice care își doreste emoție, introspecție umana dar si asupra societății plus o radiografie asupra a trei generații marcate de comunism si post comunism.

O abordare fresh, profunda si provocatoare intelectual prin dialog a unui subiect clasic deja: dramele generationale. O regie si scenografie total surprinzătoare.

Exil este un spectacol memorabil care nu se mulțumește să expună trauma și dorința de apartenență, ci provoacă spectatorul să le retrăiască, să reflecteze și să le pună sub semnul întrebării. Este o montare care contează, atât pentru cineva apropiat de temă, cât și pentru cineva curios să înțeleagă mai mult din ce înseamnă a trăi între două lumi, între două timpuri, între două identități.

Îl recomand celor care nu se tem de introspecție, care acceptă ambiguitatea și aprecierează teatrul care provoacă, care neliniștește dar oferă în schimb imagini puternice și revelații personale.