Lectia

“Lecția” la teatrul Nottara
Am ieșit din sală și încă aveam senzația aia ciudată că nu sunt chiar înapoi în realitate. „Lecția” nu e genul de spectacol pe care îl vezi și apoi zici „ok, a fost frumos” și gata. E genul care îți rămâne în cap, te roade puțin și te face să te întrebi dacă ai înțeles tot… sau dacă de fapt nici nu trebuia să înțelegi „corect”.
În primul rând, atmosfera. De cum începe spectacolul, simți că ceva nu e în regulă, dar nu știi exact ce. Decorul e simplu, aproape banal, dar tocmai asta îl face neliniștitor. E o liniște care parcă apasă, iar când apar actorii, începi să simți tensiunea crescând încet, fără să îți dai seama când.
Domnul Gabriel Răuță (Profesorul) mi s-a părut absolut genial. La început e calm, aproape timid, chiar ușor amuzant, genul de om pe care nu l-ai lua foarte în serios. Dar transformarea lui… m-a făcut să stau încordată în scaun. Devine din ce în ce mai intens, mai autoritar, mai… periculos, dar nu într-un mod evident, și subtil, psihologic. E genul de interpretare care te face să realizezi cât de ușor poate cineva să treacă de la normal la ceva complet dezechilibrat.
Ioana Calotă (Eleva) mi-a dat niște emoții foarte reale. La început e energică, veselă, puțin naivă, genul de elevă entuziasmată care vrea să demonstreze că știe. Dar pe parcurs, vezi cum entuziasmul ăla se transformă în confuzie, apoi în frică. Mi s-a părut super autentic felul în care reacționează, nu e exagerat, nu e teatral în sensul clasic, e foarte… uman. Parcă chiar vezi o fată prinsă într-o situație pe care nu o mai poate controla.
Doamna Catrinel Dumitrescu (Menajera) e personajul care, pentru mine, a adăugat un strat super interesant. Nu apare foarte mult, dar de fiecare dată când intră în scenă, schimbă energia. Plus îți trezește o stare de frică. Am simțit un fior pe șira spinării de fiecare dată când aceasta doamnă își făcea prezența pe scenă. E genul de prezență care pare că știe mai mult decât spune, și asta creează și mai multă tensiune.

Teatrul absurdului, teatru lui Ionesco nu e clar pentru oricine. Insa orice iubitor de teatru trebuie sa isi ia inima in dinti la un moment dat. Poate fi greu de digerat chiar daca jocul actorilor si viziunea regizorala sunt bune.

Un spectacol interesant, dar nu memorabil. Montarea regizată de Felix Alexa reușește să păstreze atmosfera absurdă și tensionată a textului lui Eugène Ionesco, fără să devină plictisitoare sau expozitivă.

Spectacolul merită văzut pentru viziunea regizorală și lucrarea actorilor, dar nu livrează acea doză de impact sau originalitate care să-l facă o experiență teatrala de neuitat.