Iona (FNT)

Stim cu toții ce inseamna Marin Sorescu. Cuvintele lui ne ating mereu sufletele, ne fac sa zâmbim, ne fac sa trăim, ne împing spre meditație si regasire. Iona nu face excepție, viata, moarte, libertate, Dumnezeu.
Știm cu toții ce înseamnă Silviu Purcarete. Imaginile lui ne ating mereu sufletele. Ne fac sa ne bucurăm de forma aceasta minunata de arta care este teatrul.
Daca primele doua fraze rezonează cu voi mergeți sa vedeți Iona. Alăturarea minunata dintre cei doi, cu tușă groasa a jocului lui Adrian Matioc si influenta delicata a teatrului japonez au creat o minunăție. Un curcubeu din mult alb si negru pentru suflet si toate simțurile. Mi-a rămas mult timp pe retina cuvântul LUMINA si mult timp aerul rece pe care l-am simțit când burta teatrului s-a deschis. Minunat.

Iona lui Purcărete pur și simplu a dat cu mine de pământ. Decorurile, aparent simple, cu o estetică japoneză, ascund o profunzime uimitoare. Totul e gândit în detaliu, fiecare element devine un simbol al singurătății, al renașterii și al neputinței.

Jocul scenic e impecabil, riguros, dar încărcat de emoție. Adrian Matioc este incredibil – fragil și puternic în același timp, un Iona care nu doar vorbește despre prizonierat, ci îl face vizibil, aproape palpabil.

Finalul… halucinant. Teatrul Odeon însuși se deschide, asemenea burții balenei, ca nu doar Iona să se poată elibera, ci și spectatorul.