Teatrul ACT

După o viață petrecută citind despre cavaleri, un bătrân excentric pornește într-o aventură nebunească pentru a deveni el însuși un cavaler rătăcitor. Alături de servitorul său loial – Sancho Panza – Don Quijote traversează o lume plină de iluzii și pericole, unde noblețea visului se ciocnește brutal de realitatea dură.

Înarmat cu o lance, o sabie și o imaginație fără margini, Don Quijote se avântă în lupte eroice cu mori de vânt, înfruntă uriași invizibili și își dedică faptele unei domnițe pe care n-a văzut-o niciodată. În fiecare confruntare, granița dintre vis și realitate devine tot mai fragilă, iar cei doi descoperă că lumea reală nu seamănă deloc cu cea din cărțile cavalerilor.

Inspirată de capodopera lui Cervantes și adaptată de James Fenton, această montare aduce în prim-plan povestea legendară a Cavalerului Tristei Figuri, într-un spectacol plin de umor, aventură și melancolie. Regizorul Alexandru Dabija propune o reinterpretare contemporană a mitului lui Don Quijote, explorând granițele dintre iluzie și realitate, dintre idealism și pragmatism.

„Dacă o propoziție scrisă în Spania secolului al XVII-lea de Cervantes înseamnă ceva, dar aceeași propoziție scrisă în secolul XX de Pierre Menard capătă o semnificație nouă, atunci James Fenton este la fel de real ca Cide Hamete Benengeli. Cine mai pune mîna pe o carte știe că realitatea lui Quijote este la fel de problematică precum văzul lui Borges. Spectacolul nostru, de la Teatrul ACT, se adresează unei vîrste de aur – adică pînă în șapte ani. Să ne bucurăm de timpul rămas!” — Alexandru Dabija ​​​​​ „Noi, cei cinci stră-stră-strănepoți strânși aici de un și mai strănepot, ne-am adunat să vă spunem povestea stră-stră-străbunicului nostru, Don Quijote din La Mancha – o poveste care a stră-străbătut închipuirea lui Miguel Cervantes. Îndrăzniți să o credeți.” — Marcel Iureș

Don Quijote este o producție Teatrul ACT, cu sprijinul StarAssembly.

După „Capra sau Cine-i Sylvia?” (r: Alexandru Dabija, 2007), Edward Albee revine la Teatrul ACT cu o poveste despre iubire, dar și despre cruzimea pe care ne-o putem provoca unii altora în fiecare zi. Cu o oarecare brutalitate și cu un umor negru tipic lui Albee, textul „ACASĂ LA ZOO”, montat în varianta integrală pentru prima dată în România, combină clasicul din 1958 – „The Zoo Story” cu piesa într-un act – „Home Life”, scrisă în 2004. „Home Life” precedă întâlnirea fatidică a lui Peter (Ionuț Grama) cu Jerry (István Téglás) pe o bancă din Central Park și-l prezintă pe Peter împreună cu soția lui Ann (Ada Condeescu). Sub aparența normalității se ascunde o poveste umană captivantă, care explorează temele izolării, singurătății și dezumanizării.

❝Pe lângă temele mereu actuale, cum ar fi – lipsa de comunicare, sexualitatea sau diferența dintre clasele sociale, textul «ACASĂ LA ZOO» de Edward Albee ne propune spre dezbatere un subiect foarte interesant: oare când și cât este bine să ne lăsăm conduși de instinctul animalic? Și când și pentru câtă vreme este bine să ținem acest instinct sub control? Indiferent de opțiunile pe care le-am alege, privind și ascultând cele trei personaje ale piesei, ajungem la concluzia că instinctele animalice sunt săpate adânc în ADN-ul nostru. Indiferent de cât de mult am încerca să le negăm existența, mai devreme sau mai târziu, instinctele vor ieși la suprafață în moduri extrem de surprinzătoare sau uneori chiar șocante, reamintindu-ne fiecăruia dintre noi: «Nu esti o legumă. Stai liniștit. Ești un animal. Și tu ești un animal.» ❞ – Silviu Debu, regizorul spectacolului

„ACASĂ LA ZOO” este o producție Teatrul ACT, susținută de Conceptual Lab by Theo Nissim.

AT HOME AT THE ZOO ( ACASĂ LA ZOO) de EDWARD ALBEE a fost produsă sub titlul „Peter și Jerry" de Second Stage Theatre, New York, 2007, Carole Rothman- director artistic.

„Peter și Jerry" a fost produsă în premieră de Hartford Stage, piesa „Homelife” fiind comandată special de către aceștia.

Piesa „Linia solară” explorează numeroasele moduri în care doi oameni nu reușesc să intre în contact real unul cu celălalt, uniți de o pasiune devenită treptat obsesie și despărțiți de o linie solară invizibilă, dar palpabilă. La ora 5 dimineața, Barbara și Werner, după șapte ani de căsnicie, continuă o ceartă pe care au început-o cu șapte ore mai devreme. Sunt pe punctul de a-și achita creditul ipotecar, dar privesc în abisul întrebării „ce urmează?", deschizând porțile furiei și sentimentelor reprimate.

” «Linia Solara» e un titlu de piesă care poate păcăli. Spun asta cu gândul la viitorul nostru spectator care, răsfoind sau scrollând prin sumedenia de oferte teatrale, se decide să aleagăspectacolul nostru.

La ce oare să ne așteptăm? E un spectacol despre viziuni profetice, descoperiri științifice extraordinare? O fi o metaforă?

Vă rog să ne scuzați dacă nu veți primi răspunsul în rândurile care urmează. Ne vom rezuma doar la explicația dată de autor care, în mod subtil și inteligent, ne spune că avem de-a face cu: «O comedie în care se arată cum se poate ajunge la un rezultat pozitiv».

Ce înseamnă asta mai precis?

Suntem convinși că veți decide singuri după vizionarea spectacolului. ” – Radu Iacoban, regizorul spectacolului

Piesa „E adevărat, E adevărat, E adevărat!”, montată în 2018 la Breach Theatre și aflată la prima montare în România, reia procesul din 1612 al lui Agostino Tassi pentru violul pictoriței baroce Artemisia Gentileschi. Această dramatizare captivantă împletește transcrieri judecătorești uluitoare, cu istorie, mituri, perspective contemporane pentru a arăta cât de puțin s-a schimbat societatea în ultimele patru secole. Povestea care străbate veacuri, pune în lumină o femeie remarcabilă care s-a răzbunat prin intermediul artei sale pentru a deveni una dintre cele mai de succes pictorițe.

„La începutul anului 1612, Artemisia Gentileschi îl acuză de viol pe profesorul său de perspectivă, pictorul Agostino Tassi. Pe durata celor șapte luni de proces, tot ea, în calitate de victimă, este supusă altor abuzuri, în încercarea justiției de a descoperi adevărul. Timp de șapte luni de zile, Artemisia a afirmat neîncetat, în ciuda tuturor presiunilor atât fizice, cât și psihice, că tot ce spune este adevărat! Strigătul ei se face auzit astăzi, la mai bine de 400 de ani, prin vocea a trei actrițe minunate: Mihaela Teleoacă, Florentina Țilea și Emilia Bebu. Patru secole mai târziu, Artemisia ne vorbește pe scena Teatrului ACT despre abuz, nedreptate, artă și, nu în ultimul rând, despre puterea eliberatoare a adevărului. Spectacolul ne provoacă spre reflecție și ne pune în situația de a ne întreba: oare cât de mult s-a schimbat percepția asupra femeii în 400 de ani?” – Alexandru Mâzgăreanu, regizor

Artemisia Gentileschi (1593-1653) descrisă de Anna Banti ca fiind „o femeie care şi-a luat libertatea de a fi ca un bărbat” este prima pictoriță a cărei operă a fost recunoscută în timpul vieții și prima femeie care a devenit membră a Academiei De Artă de Desen din Florența. Aceasta s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile nu erau acceptate ușor de către comunitatea artistică. Ea a beneficiat de patronajul familiei de Medici, a corespondat cu Galileo Galilei și a lucrat pentru Regele Charles I al Angliei. Artemisia are la activ aproximativ 57 de lucrări, iar 49 din ele ilustrează temele cu care aceasta s-a confruntat, înfățișând personajele feminine în rol principal, cu personalități curajoase, puternice și rebele, lipsite intenționat de trăsăturile stereotipice feminine. Unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale este Suzana și bătrânii (1610), atribuit Artemisiei la doar 17 ani, în care ea abordează o poveste biblică și înfățișează o tânără îngrozită de hărțuirea celor doi bărbați.

Spectacolul prezentat de cei de la Breach Theatre a obținut în anul 2018 premiile The Stage Edinburgh și Fringe First la Edinburgh Festival Fringe.

„E adevărat, E adevărat, E adevărat!” este un proiect derulat de Teatrul ACT și finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

O întâlnire neașteptată într-un aeroport se transformă într-o intensă, pasională și nebunească relație. Piesa „Fete și băieți” spune povestea unei familii aparent obișnuite – un El și o Ea care se mută împreună, își cumpără o casă, au doi copii. Dar apoi lumea lor începe să se destrame și lucrurile iau o întorsătură tulburătoare.

„Pe la finalul secolului trecut, când am început să mă ocup full-time de teatru, cronicile care analizau textele contemporane identificau în ele, de obicei, teme precum dragostea, familia, prietenia, moartea… de-astea. «Fete și băieți» a fost scris acum câțiva ani. Caut review-uri pe net: constat că temele sunt, ca și în multe din textele recente, masculinitatea toxică, patriarhatul… de-astea. Mă surprind întrebându-mă: cum de m-am apucat să montez un astfel de text? Și cum de-mi place atât de mult? Când m-am schimbat fără să-mi dau seama, de au ajuns să mă pasioneze astfel de teme?

Cred că am un răspuns la întrebările astea: „Fete și băieți” poate vorbi pasionant despre masculinitate toxică și patriarhat pentru că temele lui, adevăratele lui teme, sunt tot dragostea, familia și prietenia. Ca să nu se iște confuzii: prietenia e o temă majoră nu a textului, ci a spectacolului. Mă refer la legăturile pe care cred că le pot numi așa dintre mine și Raluca, dintre mine și Cristina, dintre mine și Miki. Și, nu în ultimul rând, dintre mine și Teatrul Act.” – Cristi Juncu

„În 2018, Cristi mi-a trimis mai multe piese și m-a rugat să le citesc și să-i spun cum mi se par. Printre ele era și «Fete și băieți». Țin minte perfect momentul când am citit-o. Țin minte și unde stăteam, și cu ce eram îmbrăcată. Pare ciudat, dar îmi amintesc perfect. Citeam și, în timp ce citeam, în cap a început să-mi sune vocea acestei femei. Cuvintele se transformau instantaneu în imagini și, pe parcursul lecturii, am uitat ca e o piesă de teatru. L-am sunat imediat după și i-am zis: „Cristi, povestea asta trebuie să ajungă la oameni!”. Suntem în 2022. Ne-a luat patru ani s-o facem. Dar senzația mea e aceeași: trebuie să vă spun povestea asta!” – Raluca Aprodu

Această nouă producție – în care spiritul ludic al regizorului întâlnește lumea lui Caragiale – are la bază o dramatizare realizată de Alexandru Dabija, care pune în legătură fragmente din mai multe schițe ale marelui scriitor. Spectacolul „Rosto” spune o poveste misterioasă, cu infinite nuanțe despre învățământul românesc, oferind o imagine realistă a societății actuale.

„Era Caragiale un reacționar? Sigur, nu era progresist. Nu era nici așa, nici altminteri. De aceea, deși are palmă grea, îl simțim de-al nostru și-l apelăm tandru «Nenea Iancu». Avea ureche bună și asculta cu atenție. E rîndul nostru să-l ascultăm.” afirmă regizorul Alexandru Dabija.

Spectacolul „Rosto” continuă colaborarea deja consacrată a Teatrului ACT cu Raiffeisen Bank.

„În timpurile neobișnuite pe care le trăim, ne bucurăm că putem fi parteneri la o nouă premieră a Teatrului ACT, iar odata cu această piesă, deschidem și un nou capitol al colaborării noastre – Caragiale și textele lui. Sunt convinsă că și acest nou capitol din colaborarea noastră cu Teatrul ACT va aduce multă bucurie spectatorilor din toată țara și va însemna descoperirea unei alte abordări a lui Caragiale, una inedită, așa cum a fost și cu operele lui Creangă.” a spus Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.

Moș Nichifor este un spectacol după povestea „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, care explorează întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiționalistă și una modernă, agresivă în fragilitatea ei. Spectacolul este aluziv, plin de umor și surprinzătoare filosofie, cu o dimensiune erotică subtilă. Este o producție Teatrul ACT sprijinită de Raiffeisen Bank și marchează 10 ani de colaborare cu teatrul. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 12 ani și include fumatul pipei.

“Constelații” are marea calitate de a sparge bariere. De a emoționa fără a fi lacrimogen, de a amuza fără a arata cu degetul. Avem un cuplu în toate variantele lui de eroare – un cuvânt greșit, o atitudine prea rece sau prea explozivă, nepăsare, infidelitate. Dar, spre deosebire de eșecurile din viață, cele de pe scenă se desfășoara în multivers, iar în realitățile lor diferite cei doi primesc mereu altă șansă. Un el și o ea se întâlnesc. Mințile, corpurile, sentimentele lor converg, se complementează, se îmbină, se resping și, cel mai important, coexistă în timpuri și spații diferite simultan. Textul lui Nick Payne este o partitură excelentă pentru actori și o provocare continuă pentru spectatori.

Ce-i aia o prietenie? E treaba aia când doi oameni se intâlnesc de mai multe ori şi vorbesc între ei? E genul ăla de intimitate împărţită in doi? Ar trebui să mă simt altfel dacă am prieteni? Mai reponsabil, mai fericit, mai împlinit? Câţi prieteni am cu adevărat? Mai ştiu eu ce-i aia o prietenie? Amic sau camarad, sau coleg, sau cum?

Undeva în adâncul sufletului îmi amintesc că imi eşti prieten pentru că pot să râd cu tine, pentru că pot să te cert, să te înjur şi, cel mai important, îmi eşti prieten pentru că ştiu că vei fi disponibil la orice oră din zi şi din noapte, atunci când voi avea nevoie de tine.

Asta se întâmplă în spectacolul” O intervenţie”. Se operează pe viu şi fără anestezie o relaţie umana, cu toate implicaţiile ei. Cu haz, cu ură, cu sfaturi, cu emoţie, cu disponibilitate şi cel mai important cu prezenţa. Mike Bartlett scrie pentru un public ancorat în realitate. Textele sale stârnesc atât emoţia, cât şi inteligenţa publicului, iar “O Intervenţie” nu face excepţie. Replicile sale au zvâc, incisivitate, umor şi emoţie. Eu, ca tânăr regizor, am avut grijă să nu distrug coordonatele unei reţete cu succes aşteptat. Atunci când ai pe mână un spaţiu atât de special cum e “Teatrul ACT”, doi actori mega talentaţi – Ana Ularu si Lucian Iftime – şi un text fenomenal, treaba mea a fost să ajut, asemenea unui monteur de film, ca ritmul textului şi talentul actorilor să ajungă în ochii şi simţurile spectatorului la cel mai ridicat nivel posibil.

Într-o perioadă marcată, la nivel global, de anxietate, terorism, stări meteo instabile și vremuri politice nesigure, un cuplu tânăr își dorește un copil. LUNGS este o poveste de dragoste, ușor dezechilibrată, tăios de onestă, amuzantă, tensionată și actuală. Vorbește despre o generație pentru care lipsa siguranței este un mod de a exista. Textul a fost desemnat în 2012 „Cel mai bun text contemporan” la Premiile Off West-End și nominalizat la Theatre Awards UK (2012). Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.