Teatrul National Cluj-Napoca

În Minunata lume nouă a domnului Harpagon de Michele Santeramo, faimosul personaj din Avarul lui Molière se emancipează de sub tirania primului său autor și își croiește un nou destin printre noi, spectatorii, pe care ne ia drept complici și confidenți. După trauma de a-i fi fost furat cufărul cu bani spre sfârșitul comediei care l-a consacrat în urmă cu trei secole, acesta își reconsideră modelul de afaceri, devenind, dintr-un cămătar meschin, un capitalist rapace.

Fascinația performerului de origine turcă Ҫağlar Yiğitoğulları față de dimensiunea imuabilă a naturii umane, declinată din timpuri străvechi în marile texte orientale, se revarsă acum într-o explorare cu importante valențe ritualice a doliului și a conștiinței propriei mortalități, inspirată din textul mesopotamian Epopeea lui Ghilgameș. În această reinterpretare, parcursul inițiatic al eroului este legat nu doar de ambiția nemuririi proprii, ci mai ales de nevoia umplerii golului lăsat de moartea prietenului său, Enkidu, pe care speră să îl readucă la viață. Astfel, într-un performance în care universul muzical și cel vizual amplifică discursul poetico-filosofic, împăcarea lui Ghilgameș cu propriul destin devine expresia sintetică a eternei lupte umane cu moartea și cu pierderile ireversibile care anticipează propriul sfârșit. Totuși, aici, moartea nu suprimă viața, ci în cele din urmă o completează simbiotic, fiind singurul reper capabil să o încarce cu sens.

Piesa „Întâmplări în irealitatea imediată” este o adaptare teatrală a operei lui Max Blecher, care explorează trecerea de la realitatea imediată la o irealitate onirică și delirantă, cu un joc actoricesc predominant pantomimic. Textul original este o căutare frenetică printr-o lume plină de obiecte misterioase și valențe subversive, în care banalul se transformă în ceva surprinzător și periculos, reflectând o viziune profundă și tulburătoare asupra existenței.

Show IMPROgress este ca o petrecere unde toți sunt invitați, dar nimeni nu știe cum să se îmbrace. Totul este improvizat: cuvintele, gesturile, chiar și glumele – nimic nu e pregătit! Publicul devine parte din spectacol, sugerând teme absurde sau întrebări ciudate. Nu există greșeli, doar râsete, iar fiecare minut e o surpriză (chiar şi pentru improvizatori). Dacă ești norocos, la această petrecere vei vedea și câțiva actori care se vor „îmbăta” cu propriile lor glume. Totul e un haos organizat, unde cine face o gafă devine imediat… cascadorul râsului.

Dragoș Muscalu

Schindler, intitulat astfel după numele rezonant al unei companii producătoare de lifturi, este un spectacol despre tensiunile care se nasc din coliziunea unor lumi fundamental diferite. Cu umorul său distinctiv, Dragoș Pop, din dubla postură de autor și regizor, creează o comedie despre întâlnirea conjuncturală a două personalități la prima vedere incompatibile, pe care claustrarea într-un lift blocat le forțează să își dispute dominația intelectuală și chiar să negocieze un compromis intergenerațional. Alex Rădescu (Ovidiu Crișan) este un profesor universitar și critic literar septuagenar, care își afișează cu aplomb erudiția, având uneori derapaje lubrice în interacțiunea cu tânăra impresară Ramona Berciu (Romina Merei), o femeie a cărei superficialitate mondenă alternează cu o pretinsă admirație față de interlocutorul mai vârstnic. În mod (deliberat) ironic, dialogul inteligent deconstruiește ludic iluziile contemporane legate de inteligență, desfășurându-se asemenea unui act de prestidigitație intelectuală. Aparențele sunt succesiv dinamitate, într-un ritm accelerat, adesea deconcertant, asigurând imprevizibilitatea deznodământului. Cei doi interpreți explorează printr-un joc comic-sofisticat contrastul dintre protagoniști, rezultatul fiind un spectacol antrenant, care pledează pentru acel tip de umor subtil, stratificat, capabil să suscite o receptare critică și introspectivă.

Spectacol-mărturie inspirat din jurnalul Aniței Cudla, o femeie simplă din Bucovina de Nord, deportată 20 de ani în Siberia împreună cu cei trei fii mici, după ce regiunea a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940. Povestea surprinde suferințele, înfometarea, bolile și munca forțată într-un mediu extrem, dar și forța interioară a unei mame care reușește să-și crească copiii și să se întoarcă pe plaiurile natale în 1961. Piesa este o actualizare necesară în conștiința publică a martiriului îndurat de populația românească din Bucovina de Nord sub regimul stalinist[2].

Bazat pe eterna simbioză dintre artă și viață, textul lui Heller reprezintă o demonstrație a forței teatrului în confruntarea deseori traumatică cu realitatea. O echipă de actori pregătește un spectacol generic despre război, iar frenezia lor performativă se amplifică treptat până ce ficțiunea asaltează și ultima redută a lumii concrete, care la rândul ei luptă pentru a-și restabili dominația asupra scenei. Ținuți din scurt de prezența intransigentă a Maiorului, prin intermedierea ezitantului Căpitan Starkey, toți actorii din escadrilă știu că le va veni rândul să piloteze avioane kamikaze peste orașe selectate aleatoriu, ce trebuie distruse din motive neștiute, dictate de legile enigmatice ale războiului. Ordinea și disciplina sunt însă dinamitate de Sergentul Henderson, care pur și simplu refuză să-și mai joace sacrificiul, după dispariția aparent reală a unui coleg de distribuție. Regizorul László Bocsárdi explorează ambivalența actului teatral, expunându-ne fragilitatea condiției de spectator, nu numai în raport cu ficțiunea scenică, ci mai ales cu prezentul de lângă noi, de care am învățat să ne detașăm „ca la teatru”. Într-o montare dinamică, plină de umor negru, povestea actorilor pierduți în rolurile de soldați ne responsabilizează ca public al unei istorii care ne asediază.

Spectacolul „Slujitorii Frumuseții” este o călătorie în misterele cunoașterii de sine, inspirată de poemul hindus Bhagavad Gita, parte a epopeii Mahabharata. Într-o lume secată de sacralitate, spectacolul explorează căutarea sacralității pierdute prin energia a șapte interpreți care declamă monologuri, cântă, mimează, dansează și exprimă conflicte interioare, într-un limbaj corporal esențial și o prestație ce tinde spre formula actorului total. Regia este semnată de Çağlar Yiğitoğulları, iar spectacolul combină elemente ritualice și revelații spirituale într-un discurs scenic hieratic.