Teatrul National Radu Stanca

Ce e mai frumos decât să-ți vezi copiii crescând în armonie cu ei înșiși și cu lumea care-i înconjoară. Fiecare generație se naște cu speranța de a-și împlini visurile. Violența are forme subtile în timpurile pe care le trăim, radicalizarea perspectivei pe care o avem asupra normalității duce la fracturi care pun în pericol viața însăși – a cărei sacralitate nu avem dreptul să o uităm. Ne prinde ca într-o capcană falsa dihotomie bine-rău și ne pierdem în argumente și contraargumente care par să fie valabile și justificate. Dar sistemul de referință pe care n-ar trebui să-l abandonăm este totuși umanitatea. Să nu o pierdem. Vă așteptăm la un spectacol necesar, care deschide dialogul între noi, mai ales la nivelul cel mai intim al familiei, unde lucrurile nespuse frâng sufletele și speranța. Este o declarație de iubire – o invitație la a ne vedea unii pe alții mai ales în tăceri, mai ales în izolare, mai ales când doare.

Take, Ianke și Cadâr este o comedie scrisă de Victor Ion Popa, care prezintă povestea a trei negustori bătrâni dintr-o localitate moldovenească interbelică: Take, românul simplu și cinstit, Ianke, evreul viclean și vorbăreț, și Cadâr, turcul blând și înțelept. Cei trei au prăvălii identice și o prietenie adevărată, care nu ține cont de barierele religioase și sociale. Conflictul apare când copiii lui Take și Ianke, Ionel și Ana, se întorc de la studii și își declară intenția de a se căsători, ceea ce tulbură pacea părinților. Înțelepciunea lui Cadâr rezolvă situația, ducând la un final fericit.

Union Place este o piesă multilingvă care aduce în fața publicului o poveste sinceră, umană și plină de umor despre oameni din trei colțuri ale Europei, care încearcă să se conecteze și să își găsească un sens într-o lume contradictorie. Spectacolul este jucat în română, germană și engleză, cu traducere în toate cele trei limbi și o distribuție internațională ce reunește actori ai ambelor secții ale Teatrului Național Radu Stanca Sibiu.

Aici nu se simte este o piesă în care se simte mult și dureros, deși prezintă poate cea mai mică poveste de iubire din lume. Este greu de spus dacă iubirea este una împlinită sau nu, iar spectacolul invită spectatorii să decidă. Oferă emoție și, paradoxal, comedie, reflectând asupra momentelor de curaj și regrete din viață.

Iarna este un spectacol de Jon Fosse, regizat de Hunor Horvath, prezentat de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu. Spectacolul combină elemente de teatru contemporan cu o atmosferă specifică anotimpului rece, explorând teme profunde printr-o punere în scenă minimalistă și expresivă.

Literatura lui Marin Sorescu este nu numai un punct de referință a culturii autohtone, ci un adevărat patrimoniu lingvistic și stilistic care sintetizează câteva dintre cele mai speciale dimensiuni ale sufletului românesc. Această specificitate atât de distinctivă și de recognoscibilă a scrierilor sale, în care hazul de-a necazul se întrepătrunde cu observația precisă asupra condiției umane, atinge un apogeu în minunata piesă-metaforă „Iona” care, cu siguranță, grație talentului lui Silviu Purcărete, va fi un adevărat miracol spectacular. „Catedrala sufletului” este o declarație de iubire adusă deopotrivă spiritualității românești și modalităților prin care istoria acestui popor a încercat să găsească un echilibru în împăcarea cu universul și natura, precum și frumuseții și rafinamentului culturii japoneze pe care Silviu Purcărete o va prelucra cu bine-cunoscuta lui precizie de estet. Această adaptare nonconformistă a piesei semnate de Marin Sorescu are, prin urmare, suflul unei experiențe existențiale universale, invitând publicul din toate colțurile lumii să intre într-o comuniune spirituală care să ne apropie de energiile primare ale naturii în care se manifestă divinitatea însăși. Ne pregătim de un regal teatral cu totul special, de un dialog intercultural care aduce laolaltă două spații pe cât de diferite, în aparență, pe atât de similare în simțire, dar și de un eșafodaj spectacular de excepție pe care vă invităm să-l descoperiți cu inima deschisă, în speranța de a regăsi aceeași liniște și stare de grație resimțită în fața frumuseții pure a naturii.

O poveste necesară despre demnitate, despre familie și iubire, despre ce ne leagă uman și spiritual – o poveste unică – dar universală despre fragilitatea corpului și a sufletului.

Una dintre cele mai importante piese de teatru ale secolului XX, Lungul drum al zilei către noapte, a fost scrisă de Eugene O'Neill pe baza amintirilor din copilărie și adolescență, explorând teme precum dependența, relațiile familiale și regretele din trecut. Piesa prezintă o zi din viața familiei Tyrone, în care fiecare membru este prins în propriile demoni și iluzii, iar ziua se transformă treptat într-o noapte a adevărului și a confesiunilor.

Întâlnirea inedită dintre texte din marea tragedie greacă – fondatoare ale marilor mituri culturale europene – și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocând crearea unui spațiu al confluențelor arhaice.

Electra și Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sânge curtenii-paznici) și membrii ei au grijă ca acești doi frați să-l împlinească.

E semnul coborârii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieții sociale. E un ghetou al lumii de azi, care și-a inventat pentru sine mecanisme de funcționare ancestrale, recompuse de Măniuțiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele și vocile grupului Iza.

„E doar sfârșitul lumii” este un spectacol instalație despre abandon și sentimentul acut al absenței. Povestea urmărește întoarcerea lui Louis acasă după mulți ani pentru a-și anunța sfârșitul iminent, explorând relațiile familiale și comunicarea dificilă între membrii familiei.