---
source: "StageReview"
canonical: "https://stagereview.ro/teatre/teatrul-tudor-vianu"
title: "Teatrul Tudor Vianu"
location: "Giurgiu"
route_name: "discover.theaters.show"
generated_at: "2026-10-22T23:08:06+03:00"
content_type: "theatre-venue"
---

![Teatrul Tudor Vianu](/storage/theaters/logos/rN7r716oLHKX4CWZFFdnvlsWPBJAMx3hA5zP5fnl.jpg) Teatrul Tudor Vianu
=====================

 Str. Mircea cel Batrân nr. 1

 • Giurgiu

 [0760 262 906](tel:0760%20262%20906)

 • [Website](https://www.teatrultudorvianu.ro/)

 Spectacole Actori

 [![Și fluturii sunt liberi](https://stagereview.ro/storage/31539/conversions/si-fluturii-sunt-liberi-thumb.webp) ### Și fluturii sunt liberi Și fluturii sunt liberi - o poveste sensibilă despre curaj, vulnerabilitate și libertatea de a-ți urma propriul drum. Spectacolul face parte din programul „Giurgiuveni, jos pălăria!”, un proiect prin care teatrul Tudor Vianu își propune să aducă în prim-plan artiști locali. În această producție, rolul principal este interpretat de Șerban Chițu, compozitor și actor giurgiuvean, care îi dă viață lui Don, un tânăr aflat în pragul maturității care încearcă să-și câștige independența și să depășească granițele lumii sale mici construite cu grijă de mama sa exagerat de protectivă (Delia Hriscu-Badea). Șerban construiește un personaj profund și luminos, în care se împletesc fragilitatea, umorul și dorința sinceră de a fi acceptat într-o lume plină de prejudecăți. Povestea lui Don ia o turnură neașteptată în ziua în care în apartamentul de alături se mută Jill, o actriță vivace, spontană și nonconformistă, interpretată cu multă naturalețe de Evelyn Marcu. Jill trăiește intens, spune tot ce îi trece prin cap și are o imaginație care pare să nu aibă limite. "Și fluturii sunt liberi" nu este o poveste doar despre dragoste sau despre maturizare, ci despre felul în care înveți să îți construiești propriile aripi, cu răbdare, cu greșeli, cu curaj și cu oameni care se influențează reciproc fără să își dea seama. Regia și ilustrația muzicală sunt semnate de Ana Sivu-Daponte, actriță giurgiuveancă și managerul teatrului, care își prezintă astfel prima montare pentru un public adult. Cu ocazia premierei, spectatorii sunt invitați și la o expoziție de colaje realizată de Andrei Cornea, artist giurgiuvean, ale cărui imagini completează atmosfera evenimentului.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/si-fluturii-sunt-liberi "Și fluturii sunt liberi") [![Jocul de-a vacanța](https://stagereview.ro/storage/31540/conversions/jocul-de-a-vacanta-thumb.webp) ### Jocul de-a vacanța Jocul de-a vacanța vorbește cu o sinceritate dezarmantă despre dorința de evadare, despre emoții și temeri înăbușite. Într-o pensiune retrasă, șase oameni aleg să își joace propria versiune a libertății: fără ceasuri, fără telefoane, fără trecut, doar soare și liniște, însă sub masca relaxării se ascund dorințe și adevăruri pe care niciunul nu este pregătit să le recunoască. Totul pare permis în această pauză de la realitate, dar cât poate dura o vacanță când sufletul refuză să uite cine este? Adaptat într-o notă modernă, spectacolul subliniază contrastul intre libertatea aparentă și blocajele emoționale care îi țin pe protagoniști captivi, chiar și atunci când încearcă să se mintă frumos că pot lua o pauză de ei înșiși.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/jocul-de-a-vacanta "Jocul de-a vacanța") [![BREMEN SUPERSTAR](https://stagereview.ro/storage/31541/conversions/bremen-superstar-thumb.webp) ### BREMEN SUPERSTAR 🎭🎤 BREMEN SUPERSTAR – Patru voci, un singur vis! Inspirat din îndrăgita poveste „Muzicanții din Bremen”, spectacolul aduce pe scenă o reinterpretare modernă, plină de umor, muzică și surprize! Un măgar, un câine, o pisică și un cocoș pornesc într-o aventură extraordinară, hotărâți să devină superstaruri! Patru personaje simpatice, patru stiluri muzicale și o poveste despre prietenie, curaj și puterea de a nu renunța la visuri. Vino să descoperi dacă cei patru prieteni vor reuși să cucerească scena de la BREMEN SUPERSTAR!](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/bremen-superstar "BREMEN SUPERSTAR") [![Reparați, vă rog, miracolul!](https://stagereview.ro/storage/31542/conversions/reparati-va-rog-miracolul-thumb.webp) ### Reparați, vă rog, miracolul! "Reparați, vă rog, miracolul!"după Maurice Maeterlinck este o farsă despre ipocrizie, lăcomie și fragilitatea valorilor umane în fața posesiilor materiale. După moartea unei bătrâne bogate, cei patru moștenitori ai familiei ajung să transforme doliul într-o luptă absurdă pentru avere. Atmosfera se transformă într-o halucinație colectivă prin care se lansează întrebarea: dacă un sfânt ar coborî printre oameni pentru a le pune ordine în suflet, s-ar putea schimba ceva? În stilul ironic și neliniștitor al farsei, poate Sfântul Anton să testeze limitele întregii familii? Din această serie de încercări și situații absurde se naște o comedie savuroasă despre slăbiciunile omului și despre cât de ușor ne pierdem moralitatea atunci când banii intră în joc.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/reparati-va-rog-miracolul "Reparați, vă rog, miracolul!") [![Tartuffe](https://stagereview.ro/storage/31543/conversions/tartuffe-thumb.webp) ### Tartuffe Inspirată de textul lui Molière, "Tartuffe" rămâne o comedie despre impostură și despre fascinația exercitată de falsele certitudini, aducând în prim-plan o lume în care aparențele pot fi mai puternice decât adevărul. În casa lui Orgon, sosirea lui Tartuffe schimbă treptat echilibrul familiei. Considerat un om virtuos și demn de încredere, acesta ajunge să dobândească o influență tot mai mare, deși pericolul pe care îl reprezintă este presimțit de cei din jur. "Tartuffe" este o poveste despre manipulare, credulitate și despre felul în care autoritatea poate fi câștigată prin discursuri abile și măști atent construite. Dincolo de umorul bine cunoscut al textului, spectacolul vorbește despre mecanisme foarte actuale: despre nevoia de a crede, despre slăbiciunile care pot fi exploatate și despre dificultatea de a vedea limpede atunci când adevărul este ascuns sub o imagine convingătoare. Această adaptare propune o întâlnire între un text clasic și realitatea contemporană, păstrând forța satirei lui Molière și aducând-o mai aproape de publicul de astăzi. Georgi Kljain (n. 1999, Tbilisi) este regizor de teatru, producător și organizator cultural din Georgia. Format în regie de teatru, cu studii de licență și master și în prezent doctorand, el dezvoltă proiecte în zona teatrului clasic, contemporan și documentar, fiind interesat de relația dintre spectacol, realitate socială și schimb cultural internațional. A montat atât în teatre profesioniste, cât și în mediul independent, iar activitatea sa include și inițiative dedicate susținerii tinerilor artiști și colaborărilor internaționale. După întâlnirea cu echipa teatrului nostru la Festivalul Internațional al Teatrelor Regionale din Senaki–Poti, Georgia, Georgi Kljain a ales să vină la Giurgiu pentru a monta Tartuffe.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/tartuffe "Tartuffe") [![Vineri 13](https://stagereview.ro/storage/31544/conversions/vineri-13-thumb.webp) ### Vineri 13 🎭 Vineri 13 – o comedie de Jean-Pierre Martinez Uneori, viața se joacă cu noi…iar în seara de Vineri 13 totul este posibil. „Vineri 13” o comedie semnată de dramaturgul francez Jean-Pierre Martinez și regizată de Miruna Hriscu, un spectacol savuros despre noroc, ghinion și ironia destinului. Andrei (Ștefan Liță) și Cristina (Anca Pascu) pregătesc o cină liniștită între prieteni, dar seara ia o întorsătură neașteptată când Natalia (Delia Hriscu-Badea) sosește singură și devastată cu vestea că avionul soțului ei s-a prăbușit în mare. În timp ce urmăresc știrile încercând să afle dacă există supraviețuitori, gazdele primesc o altă veste incredibilă: au câștigat marele premiu la loteria specială de vineri 13! Cum să te bucuri de norocul tău atunci când cineva de lângă tine trece printr-o tragedie? Cum să-ți păstrezi calmul când o simplă cină se transformă într-un carusel de emoții și coincidențe incredibile? „Pregătiți-vă pentru o seară în care norocul bate la ușă… iar ghinionul se strecoară fix când nu te aștepți! “Vineri 13” e o comedie spumoasă în care totul pare să meargă prost… și exact de asta e atât de distractiv. Când regizoarea Miruna Hriscu mi-a propus textul, am știut imediat că este un spectacol care trebuie să prindă viață la teatrul Tudor Vianu — genul de poveste care promite râsete în hohote și momente memorabile pe scenă și în sală. Așa că marcați în calendar: o seară de “Vineri 13”, într-o vineri 31 (octombrie, ora 19:00), plină de superstiții, haz și voie bună vă așteaptă!” - Ana Sivu-Daponte, Managerul Teatrului „Tudor Vianu” Regizoarea Miruna Hriscu aduce pe scenă o montare plină de dinamism și ironie fină: “Pentru mine, spectacolul “Vineri 13” este o reflecție asupra fragilității umane în fața întâmplării. Este o comedie care explorează, cu ironie și tandrețe, norocul, pierderea și felul în care reacționăm atunci când viața ne surprinde.” Scenografia spectacolului poartă semnătura Anei Udeanu: “Spectacolul „Vineri 13” vă invită într-un apartament micuț din Franța, în ajun de Crăciun: un spațiu strâmt, cu mobilier peticit, lumini calde și un brăduț improvizat, casa lui Andrei și a Cristinei, un cuplu cu resurse minime. Costumele sunt busola lor interioară: Andrei poartă haine simple, curate, fără rupturi, în culori monotone—o sobrietate care îi păstrează demnitatea; Cristina e „cuminte” vestimentar, în aceleași nuanțe potolite, lăsând să se vadă grijă și echilibru. Prin contrast, Natalia, prietena lor, afișează un rafinament îndrăzneț—palton bine croit, accesorii lucioase, machiaj impecabil—care maschează, cu farmec și umor, aceeași precaritate ca a gazdelor. Între superstiții, mici ghinioane și replici spumoase, decorul și costumele construiesc un univers tandru-amar în care comicul se aprinde din detalii. Vă așteptăm la teatru să râdem până ne țin obrajii!” Lighting designul este semnat de Creative Fortitude (Cristina Huțu), în timp ce distribuția îi reunește pe Anca Pascu, Delia Hriscu-Badea și Ștefan Bogdan Liță, într-un trio actoricesc de excepție.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/vineri-13 "Vineri 13") [![Cifre](https://stagereview.ro/storage/31545/conversions/cifre-thumb.webp) ### Cifre CIFRE este o adaptare scenică a unui text scris de Mar Gómez Glez și aparține genului de teatru documentar. Spectacolul reconstituie evenimentele reale petrecute la data de 14 iulie 2006, când echipajul navei Francisco y Catalina a salvat 51 de migranți aflați în derivă într-o ambarcațiune fragilă pe Marea Mediterană. Printr-o construcție scenică ce împletește mărturii, documente și ficțiune, spectacolul explorează complexitatea condiției umane atunci când este confruntată cu limite morale și decizii imposibile. Spectacolul evocă drama celor forțați să rătăcească pe întinderea nesfârșită a mării, dar și dilemele profunde ale unui căpitan nevoit să ia o decizie crucială, aducând în prim-plan și sacrificiile unei mame rămase la țărm. Spectacolul subliniază superficialitatea societății în care trăim, fiind însă realizată și o paralelă între sclavia istorică și formele sale contemporane . Bazat pe fapte reale, CIFRE oferă o reflecție lucidă asupra migrației, responsabilității individuale și solidarității într-o lume marcată de inegalitate și indiferență. Spectacol realizat în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/cifre "Cifre") [![O noapte furtunoasă & Company](https://stagereview.ro/storage/31546/conversions/o-noapte-furtunoasa-company-thumb.webp) ### O noapte furtunoasă & Company "0 frumoasă suprindere ni se prepară. Peste câteva zile un afiş al Teatrului National ne va chema să admirăm spectacolul O noapte furtunoasă sau Nr. 9. O piesă în adevăr originală. Autorul acestei scrieri, care, cu tot distinsul său talent, voieşte a rămâne invelit în modesta mantie a anonimatului, a izbutit a crea una din acele rare comedii, in care toate condițiunile artei se găsesc pe deplin satisfacute" Așa era anuntata premiera spectacolului “O noapte furtunoasă”de I. L. Caragiale în "România libera" din 10 ianuarie 1879. După aproape un secol și jumătate si numeroase puneri în scenă, binecunoscuta comedie continuă să surprindă și să amuze. Pe data de 6 aprilie, la ora 19:00, avem bucuria si onoarea să vă invităm la spectacolul “O noapte furtunoasă & Company” un spectacol care aduce un suflu nou scrierilor lui I.L. Caragiale sub bagheta magică a regizorului Cristi Avram: “Caragiale e „de-al nostru” și noi suntem „de-ai lui”! Îl descoperim de mici pentru că facem cunoștință cu opera lui în școală, știm că vorbește despre neajunsurile noastre, ne critică aspru, ne reamintește că nu ne-am schimbat prea mult și, mai ales, că nu speră ingenuu că o vom face. De altfel, prin spectacolul nostru, încercăm să-l redescoperim, să punem laolaltă texte din vasta lui operă și să vedem că „istoria se repetă...” Este a doua colaborare a regizorului Cristi Avram cu Teatrul Tudor Vianu, după succesul înregistrat cu spectacolul "X și 0”, un spectacol care a beneficiat de numeroase recenzii pozitive atât din partea publicului cât și din partea presei. Suntem siguri că interpretarea plină de energie a actorilor Ana Sivu-Daponte, Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Vlad Ciubotaru, Dani Popa, Claudia Moroșanu, Ștefan Liță, Georgiana Vrațiu, Evelyn Marcu și Robert Poiană va cuceri spectatorii. "Spectacolul “O noapte furtunoasă & Company” este un spectacol foarte colorat cu multe nuanțe de la alb, negru si gri până la roșu, galben și albastru, la fel cum suntem noi, românii, încă de pe vremea lui nenea Iancu. Mi se pare imposibil ca un om care vine la un spectacol ca acesta să nu găsească ceva care să-l macine sau ceva de care să facă haz de necaz sau chiar să plece cu un ritm al Iunionului în cap. Eu îl joc pe Chiriac, băiatul tejghetar de încredere al jupânului și prietenul “confident” al nevestei acestuia. Cât de încredere sau de confident este de fapt? Aici mă macină și pe mine, așa că vom vedea la spectacol ce decizii ia acest Chiriac și în ce situații este pus atât el, cât și restul personajelor din pricina nopții furtunoase." Vlad Ciubotaru "Spectacolul „O noapte furtunoasă & Company" vine ca o gură de aer proaspăt într-o atmosferă măcinată de griji. Întreaga echipă, pornind de la un text fabulos, construiește un univers contrastant și invită spectatorii să privească prin două oglinzi - una reflectând comedia absurdă a vieții și cealaltă dezvăluind dramele umane adânc înrădăcinate. "Rolul lui 𝐒𝐩𝐢𝐫𝐢𝐝𝐨𝐧 este o provocare pentru mine, fiind un 𝑡𝑟𝑎𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖, dar și o mare bucurie. Am norocul să fiu ghidată de un regizor generos, care îmi încurajează spiritul ludic, astfel că fiecare repetiție a adus cu ea noi descoperiri." Claudia Moroșanu “O noapte furtunoasă & Company” sau despre unul din cele mai frumoase proiecte la care am luat parte în ultimii ani. Când am primit propunerea de a-l juca pe Jupân Dumitrache, „nu am putut ca să o tratez cu refuz". Odată apăsată pedala de accelerație, nu mai pot atinge nici măcar din greșeală frâna. Un delir controlat, un haos organizat, un spectacol cu de toate. Sper la cât mai multe colaborări cu Cristi Avram. E un regizor tânăr cu un bagaj impresionant de creativitate, bun simț și profesionalism. Oferă încredere actorului și îl face să caute ritmul interior ca apoi să explodeze pe scenă într-un spectacol ce, sper eu, va avea ecouri. Până una-alta, eu am ambiț! Țiu când vine vorba la sold-out" Dani Popa “La fiecare inceput de proiect avem asteptari, dar acesta avea sa fie aparte din atat de multe puncte de vedere… In plus, vizunea regizorala m-a intors cumva in mahalaua copilariei cu toata frumusetea si grotescul ei. Am inteles ce sursa inepuizabila este acea lume pentru ceea ce am ales sa fac. Sunt recunoscatoare!” Georgiana Vrațiu "L-am iubit pe Caragiale încă din adolescență. Satira și umorul fin cu care surprinde esența poporului român trece bariera timpului, ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că orice reinterpretare a marelui clasic reprezintă, de fapt, doar o altă formă de interpretare a unui prezent perpetuu. "Personajul" meu prezintă poporul în cea mai necosmetizată formă, sub diverse forme. Spectacolul este o explozie de energie, desfășurat pe multiple planuri, care îi solicită ochiului spectatorului o privire ageră a întregului tablou, reprezentând mocirla în care se scaldă societatea românească.”Evelyn Marcu De asemenea, câțiva membri ai trupei de teatru de amatori a Teatrului Tudor Vianu vor urca pe scenă alături de actori în calitate de figuranți, adolescenții având astfel ocazia să participe activ la realizarea unei producții de o asemenea amploare si să se familiarizeze cu universul complex de dincolo de cortină. “Am considerat mereu că un aspect esențial al inteligenței umane este capacitatea de a recunoaște și accepta cu umor propriile slăbiciuni si astfel, căutând un text pentru următorul spectacol, am optat pentru această piesă. Caragiale a expus cu ingeniozitate și umor toate neajunsurile românilor, punându-le într-o lumină comică. Piesele sale sunt hilare, deoarece subliniază aspectele umane cu care ne confruntăm și în prezent, fie că vorbim despre elite sau despre cetățeni obișnuiți ale căror comportamente adesea lasă mult de dorit în ceea ce privește educația și integritatea. Vom râde în hohote, insă doar dacă reușim să îndepărtăm masca ipocriziei. Din punct de vedere actoricesc este un spectacol dificil, dar repetițiile au fost o sursa inepuizabila de bună-dispoziție si energie pozitivă. Odată cu înființarea trupei de teatru de amatori, am decis să sprijinim cât putem de mult parcursul artistic al acesteia si m-am bucurat sincer când regizorul a venit cu propunerea de a include si câtiva adolescenți, membri ai acestei trupe, în spectacol în calitate de figuranti. " Ana Sivu-Daponte, managerul Teatrului Tudor Vianu Ca de fiecare dată, scenografia realizată de tânăra și talentata Ana-Maria Udeanu impresionează prin originalitate si atentie la detalii, mahalaua bucureșteană fiind adusă la viață prin decoruri spectaculoase si costume extravagante. “Pentru “O noapte furtunoasă & Company” în regia lui Cristi Avram, am încercat să simulăm prin decorul creeat un spațiu ce îți sugerează o lume mizeră, rigidă, putrezită, chiar o referință a celebrului film alcătuit din mai multe texte ale lui Ion Luca Caragiale, “De ce trag clopotele Mitică?”. Contrar decorului rece, personajele acestei lumi dau viață spațiului și îl colorează inclusiv cu o notă de amuzament ce este integrată în costumele acestui spectacol, punând accentul pe kitsch-ul românesc dus la exagrare.”(Ana- Maria Udeanu) Ilustrația muzicală semnată de Serban Chițu și lighting designul realizat de Lucian Moga completeaza atmosfera, în timp ce coregrafia Victoriei Bucun reușește sa impresioneze prin expresivitate și prin abilitatea sa de a transmite emoții prin mișcare. “Mă pun permanent în locul spectatorului, pentru că, dacă noi suntem în stare să schimbăm ceva, cât de puțin, la oamenii care vin în sală, atunci suntem câștigați. Nu mă refer la schimbări geniale, ci la starea de spirit a oamenilor. Pentru a atrage tinerii trebuie să nu-i minți, ei simt minciuna extraordinar de repede. Și atunci trebuie să faci spectacole foarte bune. Dacă ai făcut măcar un om să simtă ceva, e perfect.” Victoria Bucun](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/o-noapte-furtunoasa-company "O noapte furtunoasă & Company") [![Clovni de stradă / Zâmbete pe bandă](https://stagereview.ro/storage/31547/conversions/clovni-de-strada-zambete-pe-banda-thumb.webp) ### Clovni de stradă / Zâmbete pe bandă Un spectacol stradal plin de culoare și voie bună Acces GRATUIT Recomandat copiilor (și părinților cu chef de joacă!)](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/clovni-de-strada-zambete-pe-banda "Clovni de stradă / Zâmbete pe bandă") [![Piticii Detectivi](https://stagereview.ro/storage/31548/conversions/piticii-detectivi-thumb.webp) ### Piticii Detectivi Pregătiți-vă pentru o aventură unde cei mici devin adevărați detectivi! Spectacolul imersiv „Piticii Detectivi” îi invită pe copii să intre direct în poveste, să caute indicii, să rezolve mistere și să devină eroii propriei aventuri. Ținem pasul cu tehnologia, așa că personajele animate vor prinde viață pe scena Teatrului Tudor Vianu Giurgiu. Morocănosul și frații săi, unii mai serioși, alții mai hazlii, au nevoie de ajutorul micuților pentru a rezolva un caz foarte important. Domnișoara Detectiv îi va ghida pas cu pas prin mister, provocându-i să descopere, să gândească și să participe activ la poveste. Nu este doar un spectacol, ci o experiență interactivă, plină de suspans, imaginație și joacă. Piticii Detectivi – un spectacol imersiv și interactiv realizat de Anca Pascu și Cristina Hutu.](https://stagereview.ro/spectacole/teatrul-tudor-vianu/piticii-detectivi "Piticii Detectivi") [Mădălina Borș](https://stagereview.ro/spectacole?actori=madalina-bors) [Vlad Andrei](https://stagereview.ro/spectacole?actori=vlad-andrei) [Claudia Moroșanu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=claudia-morosanu) [Robert Poiană](https://stagereview.ro/spectacole?actori=robert-poiana) [Rusanda Radvan](https://stagereview.ro/spectacole?actori=rusanda-radvan) [Georgiana Vrațiu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=georgiana-vratiu) [Dorin Enache](https://stagereview.ro/spectacole?actori=dorin-enache) [Anca Pascu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=anca-pascu) [Ștefan Liță](https://stagereview.ro/spectacole?actori=stefan-lita) [Dani Popa](https://stagereview.ro/spectacole?actori=dani-popa) [Vlad Ianuș](https://stagereview.ro/spectacole?actori=vlad-ianus) [Șerban Chițu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=serban-chitu) [Evelyn Marcu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=evelyn-marcu) [Delia Hriscu-Badea](https://stagereview.ro/spectacole?actori=delia-hriscu-badea) [Vlad Bînzoiu](https://stagereview.ro/spectacole?actori=vlad-binzoiu) [Stefan Bogdan Liță](https://stagereview.ro/spectacole?actori=stefan-bogdan-lita) [Ana Sivu-Daponte](https://stagereview.ro/spectacole?actori=ana-sivu-daponte) [Flavius Grușcă](https://stagereview.ro/spectacole?actori=flavius-grusca) [Flavius Ștefan Grușcă](https://stagereview.ro/spectacole?actori=flavius-stefan-grusca) [Bogdan Cantauz](https://stagereview.ro/spectacole?actori=bogdan-cantauz)

Scanează și descarcă aplicația

 [![Cod QR pentru descărcarea aplicației StageReview](https://stagereview.ro/images/mobile-app/app-qr.svg)](https://stagereview.ro/app) iOS și Android